Aug 21, 2010

(my) Summer Movies, Special Review

Saturday, August 21, 2010 Posted by The Mood Reader , , , , , 4 comments
E greu să găsesc cuvinte pentru a descrie experienţa copleşitoare survenită în urma vizionării filmului The Fountain. Se află printre puţinele pelicule pe care le-am trăit atât de intens, în fruntea cărora stă Eternal Sunshine of the Spotless Mind, „my all time favorite”. Regizorul Darren Aronofsky nu se dezice nici de data asta.

Nici nu ştiu cu ce să încep. M-a impresionat atât de puternic încât nu reuşesc să-i găsesc posibile lipsuri. Din punct de vedere tehnic îmi pare realizat superb. Unghiurile alese, zoom-in-urile, jocul de lumini şi paleta cromatică, ce mă poartă cu gândul la strălucirea chihlimbarului sau dulceaţa mierii, completează lirismul graţios al filmului. Muzica hipnotizantă a lui Clint Mansell nu putea să fie mai potrivită de-atât. Se mulează şi accentuează atmosfera filmului, străpungând cele mai întunecate unghere ale sufletului.

Scenariul este inteligent, iar replicile sunt foarte bine-gândite şi pline de miez. Distribuţia este şi ea extrem de reuşită. Hugh Jackman şi Rachel Weisz joacă intens şi credibil, plini de expersivitate, redând emoţii puternice. Atracţia dintre ei este solidă şi dă autenticitate relaţiei personajelor. Cred că în mâna altor actori aceasta ar fi căzut în groapa clişeelor despre iubire şi îndrăgostiţi şi ar fi alteral esenţa mesajului. Hugh a demonstrat că e un actor complet, iar Rachel dezarmează prin inocenţă şi sinceritate. Ea se regăseşte printre actriţele mele preferate, de când am văzut The Constant Gardner, un alt film drag mie. Actorii secundari au completat foarte bine jocul celor doi, în special Ellen Burstyn, pe care am apreciat-o şi în Requiem for a Dream.

Cu fiecare revedere am găsit noi surse de fascinaţie, noi sensuri. E cu siguranţă unul dintre acele pelicule care nu pot fi rezumate, ci doar trăite. De asemenea, dacă vă aşteptaţi la ceva comercial, veţi fi dezamăgiţi. Pentru că e artă clădită pe tematică ambiguă, plină de subînţelesuri ce pot provoca multă confuzie. Te face să-ţi pui multe întrebări în încercarea de a-i găsi sensul. Alternaţa năucitoare a dimensiunilor spaţiale şi temporale, care la un moment dat se contopesc într-unul, te face să te îndoieşti de tot ce ai crezut până atunci. Chiar dacă bănuieşti că ai ajuns la miezul unor dileme şi ai găsit răspunsuri, rămâi cu sentimentul că a mai rămas ceva de descifrat. Mai pe scurt, filmul e deschis pentru intrepretare.

Dacă-l privesc în ansamblu şi nu iau în vedere unele detalii, mă duce cu gândul Adam şi Eva, a lui Liviu Rebreanu. Cele trei planuri, trei timpuri, trei dimensiuni, care se întrepătrund, par a fi instanţele reîncarnării a două spirite, ce ar putea să îi reprezinte pe cei dintâi oameni, „Adam” şi „Eva”, dar şi pe oricare doi îndrăgostiţi a căror iubire trece dincolo de timp şi al căror destin karmic este să se reunească în viaţa veşnică. Obstacolul este chiar unul dintre cei doi, reprezentat de Tomas, Tommy, Tom, care nu poate să îmbrăţişeze moartea ca renaştere ci o vede ca pe un sfârşit.
Dar esenţa filmului nu este o simplă poveste de dragoste, ci mai degrabă o observaţie profundă a ciclului vieţii, un eseu care tratează concepte dificile ca fragilitatea (perisabilitatea) fiinţei umane, teama de moarte, şi căutarea eternităţii prin intermediul iubirii.

Pe lângă cei dintâi oameni, Tommy şi Izzy ar putea să reprezinte cele două curente de gândire, occidentală şi estică. El vede moartea ca pe o boală şi încearcă să-i găsească leacul prin ştiinţă, iar ea ajunge să atingă iluminarea, îmbrăţisând moartea ca drumul spre eternitate.

"Death is a disease, it's like any other. And there's a cure. A cure. And I will find it. "
"I'm not afraid anymore, Tommy. "

Vedem aceeaşi tendinţă şi în planul cărţii scrise de Izzy, cel al reginei Isabel şi a conquistadorului Tomas. Ea îl trimite în căutarea Copacului Vieţii şi îi dăruieşte inelul cu gândul că vor aparţine unul celuilat în viaţa de apoi, iar el acceptă misiunea crezând că astfel îi va salva viaţa.

Însă cum rămâne cea de-a treia dimensiune, cea a lui Tom? Este oare ea o fabricaţie a minţii lui Tommy, aşa cum regina şi a sa mână dreaptă sunt personajele cărţii scrise de Izzy? Este oare planul doctorului care încearcă să-ţi salveze soţia de la moarte cel central? Iniţial aşa am crezut, dar apoi încercând să găsesc sens simbolismului din spatele inelelor tatuate pe mâini, a bulei şi a călătoriei spre Xibalba, am ajuns la o altă concluzie. Şi anume că bula este doar o metaforă pentru subconştientul lui Tommy care încearcă să facă faţă durerii morţii soţiei lui. Astfel că colţurile întunecate ale minţii îl transfigurează în Tom, un călător spaţial care încearcă să ajungă în centrul Xibalbăi (în mitologia mayaşă, locul de naştere al sufletelor) pentru a putea fi reunit cu spiritul lui Izzy. Însoţitorul său este un copac (ce de fapt este un substitut al soţiei) care se aseamănă cu Copacul Vieţii. Planul doctorului pare a fi doar o reminiscenţă. Pe parcusul drumului către stea este bântuit de fantoma soţie sale care îl îndeamnă să termine cartea scrisă de ea, carte pe care a conceput-o pentru a-l ajuta să accepte moartea. „Finish it.” Copacul moare, chiar înainte de a ajunde la destinaţie, la fel ca şi Izzy care moare chiar înainte de descoperirea leacului. Acesta este momentul în care el (Tomas, Tommy, Tom) înţelege că acest sfârşi înseamnă un nou început şi termină cartea (îşi acceptă destinul).

-„I’m gonna die.”

-„Together we will live forever.”

-„Forever...”

4 comments:

Richie said...

E un film absolut superb..genul de poveste pe care as relua-o de la inceput imediat dupa ce s-a terminat.

Ps: vezi ca e Darren Aronofsky, in primul paragraf.. :)

ina said...

Ia să-l iau şi eu, am încredere în gusturile tale.

Nu prea am mai făcut mare chestie, am terminat cu alergătura pt facultate, am intrat, acum cică mă bucur de vacanţă mergând în Vamă, prăjindu-mă şi lenevind.
Cu alte cuvinte, îmi pierd timpul, îi dau cu un bolovan în cap, îl omor :)).

Tu? Mai locuieşte fericirea la tine, cum te-am „lăsat” ultima oară? :D

Tipa de la unşpe said...

Intr-adevar, este un film care te lasa sa-ti pui imaginatia la treaba, sa-ti inventezi propria poveste.

E genul de film care iti schimba oarecum conceptia despre realitate. O poveste de dragoste care te face sa-ti pui la indoiala capacitatea de a te dedica in totalitate altei persoane.

Camelia said...

E ciudat ca pare ca avem aceleasi gusturi la filme (vreau sa zic, exact aceleasi - in afara de extremismul afisat fata de Children Of Men :P ) si totusi eu n-am inteles nimic din filmul asta si prin urmare, nu m-a miscat deloc.

Ma gandeam ca poate am pierdut ideea... poate ideea pe care am prins-o mi se parea prea banala si plictisitoare, dar imbracata frumos pentru spectator... si ma gandeam ca as vrea sa ma faca cineva sa inteleg ce e cu filmul asta:)

Si m-ai facut. Poate trebe sa-l mai vad o data. Mi s-a parut foarte confuz prima oara.