May 28, 2009

Deznodământ

Thursday, May 28, 2009 Posted by Rapunzel 4 comments
Mi-e un somn teribil. După zile şi zile de zăpuşeală, a venit în sfârşit ploaia. Aveam nevoie. E o atmosferă de răcoare şi somnolenţă. Aş visa toată ziua în pat, dar am atâtea de făcut ... Cât despre laptop, sunt bună de plată.

May 25, 2009

Probabilităţi

Monday, May 25, 2009 Posted by Rapunzel 6 comments
Aşa cum mă aşteptam, perioada asta de bine nu era decât liniştea de dinaintea furtunii. Era previzibil, doar viaţa mea merge pe un tipar destul de bine definit. Normal că au apărut o serie de situaţii care mă împing din nou pe marginea neliniştii, deşi încerc să le iau cu mai multă detaşare ca în trecut.

Un exemplu de astfel de situaţii ar fi "micul" accident de vineri. Am vărsat apă pe laptopul unei colege de cameră iar acum mă văd în faţa probabiliţăţii (foarte mari) de a-i plăti contravaloarea. Şi nu e orice marcă, ci e Sony Vaio. Vineri mai aveam speranţe că se va termina cu bine, dar când mi-a zis că nu l-a lăsat să se usuce decât până a doua zi şi că după ce l-a aprins a mers un minut, apoi s-a stins brusc şi nu îi mai merge de atunci, mi-a căzut cerul în cap. O mică speranţă ar fi service-ul, dar având în vedere că am auzit că fură piese la greu şi că îţi pun piese stricate la loc, zicând că nu se mai poate repara, trebuie să iau în calcul şi un final mai puţin luminos. În cel mai rău caz o să muncesc toată vara să-i plătesc laptopul. La început am cam disperat, apoi mi-am zis că prostia(neatenţia) se plăteşte şi doar n-o să-mi fac casă din banii ăştia.

Poate o să învăţ şi eu să fiu mai atentă. Înainte aş fi crezut că vaaai, ce ghinion pe capul meu. Acum îmi dau seama că ţine de probabilităţi. O sticlă pe masă cu apă al cărui dop nu era pus bine, un laptop pe pat la câţiva centimetri de sticla cu apă. O coadă de mătură. Două mâini stângi ale mele. Do the math.

Pe lângă asta am sesiunea la care nu cred că pot face faţă. Sunt mereu obosită, nu reţin nimic, am mult prea multe materii, mult prea multe proiecte stupide şi mai ales faptul că de abia mai cred în mine. Uneori îmi zic că pot, alteori îmi zic, "pe cine vreau să păcălesc?". Iar cuvinte astea infecte. "Nu ştiu". Nu ştiu ce să fac, nu ştiu pe unde s-o iau, nu ştiu ce să hotărăsc. Pentru că nu vreau să dau greş. Aveam un plan bine schiţat în minte, dar bineînţeles că au apărut lucruri care mi l-au dat peste cap. Se putea să nu? Aşa că time for plan B. Nu ştiu care-i acesta, încă, dar come what may şi cumva tot o ies la liman. Trebuie. Fără doar şi poate.

May 20, 2009

Unde

Wednesday, May 20, 2009 Posted by Rapunzel 8 comments
N-am stare, n-am somn, deşi sunt destul de obosită. Mi-am reluat, acum câteva ore, studiul pentru unul din examenele planificate pentru mâine şi mi-am adus şi ajutor, muzica fiind întotdeauna un suport de nădejde, cu greu mă concentrez fără ea. Dar cum Mp3-ul era descărcat, mi-am luat telefonul cu mine, cu gândul să ascult muzică la radio. Înarmată cu material didactic consistent şi prietenoasele căscuţe în urechi, m-am apucat de treabă.

Dezavantajul când asculţi radio, e că ai şanse foarte mari, ca, la un moment dat să dai peste o piesă care nu-ţi place de nici o culoare, iar prin urmare faci ce e de aşteptat, schimbi postul. Aşa am dat eu de Kiss FM şi ceva emisiune de la miezul nopţii. Nu mai ştiu cum se numeşte, dar e genul de emisiune la care oamenii sună şi se plâng de bubele din relaţiile lor, iar moderatorii îşi dau cu părerea. 

Se putea să nu las pe frecvența respectivă? Normal că nu se putea. Aşa că mi-am continuat treaba cu urechile ciulite la emisiune. O decizie neinspirată. Nu mai ţin minte mai nimic din ce am subliniat cu markerul, sau ce am scris pe foi, dar, în schimb îmi amintesc cu lux de amănunte discuțiile din emisiune.

Am mai aflat, încă o dată, că mai există oameni care se iubesc şi după 3 ani şi sunt hotârâţi să facă relaţia să meargă, lucru care pentru mine e un miracol, având în vedere că la mine relaţiile mor înainte de a începe. Dar nu cazul acesta mi-a atras atenția cel mai tare, ci telefonul unui puşti de 19 ani, care nu mai ştia ce cadou să-i facă prietenei la aniversarea de 7 luni, ei fâcând schimb de cadouri confecţionate de ei la fiecare lună aniversară. Sunt mai multe detalii pe care ar trebui să le menţionez, dar mi-e lene, aşa că o să sar direct la partea ce m-a adus pe mine din nou sub semnul întrebării.

Comentând povestea puștiului, moderatorul zice că pentru fiecare dintre noi e cineva special. Povestea m-a impresionat nesemnificativ, dar mi-a reaprins întrebarea, oare chiar este pentru fiecare din noi o persoană care ne poate iubi şi accepta aşa cum suntem, iar noi să răspundem în același fel?

Chiar acum câteva zile, cineva mi-a dat un răspuns pe care nu îl aud prea des. Că nu există acel cineva şi nu există iubire, ci totul se învârte în jurul interesului, iar persoana ce face obiectul afecţiunii noastre doar suplineşte un gol (sau mai multe). Mai zicea că putem determina orice persoană să ne placă, dacă procedăm cum trebuie.

S-ar putea să-mi surâdă perspectiva asta. De ce? Pentru că dacă pe lumea asta e o singură persoană care mi-e potrivită şi cu care aş putea îmbătrâni, atunci sunt toate şansele să mor singură şi nefericită. Mulți ar spune că doar gândesc negativ şi că am toată viaţa înainte să găsesc pe cineva şi că n-am de ce să mă grăbesc. Eu nu mă grăbesc niciunde. Tinerii de 19 ani care sunt de 3 ani împreună se grăbesc undeva? Pur şi simplu s-au întâlnit şi au rămas împreună. E greșit să-ţi doreşti ceva firesc şi anume să iubeşti şi să fii iubit(ă)?

Cândva credeam că am avut parte de asta, acum nici nu mai ştiu ce a fost, pentru că toate sentimentele acelea îmi par aşa străine şi îndepărtate. Ca orice adolescentă, am visat cu ochii deschişi la ACEA persoană, însă am ajuns să accept posibilitatea că se poate să nu existe, sau să n-o întâlnesc niciodată. De o vreme, însă, m-am detaşat şi am ajuns să mă împac cu gândul acesta. Vorbeam azi cu un prieten şi îmi zice amuzat, "ţi-a luat ceva vreme, dar cred că începi să înveţi lecţia". Poate da, încep să învăţ, în sfârşit.
Nu de mult jeleam ceva ce nici nu începuse, când m-am oprit brusc şi mi-am dat seama că viaţa nu aşteaptă după bocelile mele şi dacă vreau să-mi fie bine, trebuie să schimb ceva fundamental. Aşa că m-am pornit cu forţă spre ce îmi doresc acum. Să fac curăţenie în bagajul interior, că e o îmbâcseală de nedescris.

Vorbind de dorinţe, după ce renunţasem la speranţa că o să-l revăd pe "ză gorgeous french dude" (pe care l-am cunoscut când am fost la mare şi de care m-am ciocnit tot weekendul respectiv prin gări, trenuri, plajă), ieri s-a întâmplat în sfârşit, dar culmea probabilităţilor, eram pe cealată parte a străzii, iar cum eram în criză n-am avut timp să trec strada să-l salut. Dar măcar i-am revăzut zâmbetul de milioane.

Hmmm, o groază de lucruri de alte interesante s-au întâmplat săptămâna asta. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar mie mi-e bine.

Queen - You Don't Fool Me

May 15, 2009

May 14, 2009

Gândirea magică

Thursday, May 14, 2009 Posted by Rapunzel 3 comments
Magicul e întotdeauna mai atrăgător ca realitatea. Din cele mai vechi timpuri ființa umană a refuzat să se limiteze la ce vede în jur și a plămădit mituri, a tatonat nevăzutul încercând să-i dea explicaţii convenabile. E ceva atât de liniștitor în a crede în miracole, în coincidenţe care nu sunt pure coincidenţe, în aşa zisul destin. Cel mai ciudat e când în interiorul tău se confruntă două tendințe contradictorii, când ţi-e sete de adevăr şi vrei să-l afli, dar nu ai reușit să-ţi dai seama ce forţă guvernează viaţa ta, forţa concretului, care simplifică totul, sau forța credinţei care îl învăluie într-o aură de misticism şi complică totul, dar parcă îl şi face mai atrăgător.

Îmi dau seama că nu pot să fiu şi cu un picior în căruţă şi cu unul pe pământ, dacă continui aşa o să fiu sfâşiată, n-o să ajung niciodată la un rezultat. Dar pe care drum să-l aleg, la galop în căruţă, spre necunoscut, sau drumul anevoios, pe jos, cercetând îndeaproape fiecare amănunt din jurul meu, fiecare potecă, care anticipează pericolul?

Mi-am dat seama că problema mea n-a fost că n-am căutat răspunsuri, doar că le voiam atunci, în momentul acela. N-am avut răbdare să le caut cu îndârjire. Dacă o soluţie nu venea suficient de repede, abandonam dilema şi cercecetam alta. Drumul cel mai rapid nu e întotdeauna şi cel mai bun.

Am auzit de la foarte multă lume "dacă e să se întâmple, se va întâmpla". Dacă intervenea un eşec, era pentru că aşa a fost să fie, dacă ceva nu se întâmplase încă, era pentru că dacă era să se întâmple, urma să se întâmple, eventual. Aşa că, dacă e să-mi schimb viaţa, să scap de frustrări, de nefericire, trebuie doar să stau cu mâinile în sân şi să aştept "să se întâmple". Simplu, nu?

Nu, nu merge aşa, nu cred că pot să fac asta. Nu-mi plac cuvintele astea. Te leagă de mâini şi de picioare, ori eu nu suport îngrădirile. Cât de bine mi-ar fi lângă o persoană care se ghidează "dacă e să se întâmple, o să se întâmple"? Nu prea bine. Pentru că n-am stare pentru aşa ceva. Pentru simt că singurul mod de a evolua este să faci ceva pentru ceea ce îţi doreşti, nu să stai cu mâinile în sân aşteptând să-ţi pice din cer. Chiar dacă vei da greş, nu ai cum să afli dacă nu încerci. Trebuie doar să fii suficient de stăpân pe tine încât să alegi ce merită încercat, şi ce nu. În funcţie de cât de mult îţi doreşti acel ceva.

Eu ştiu toate astea, dar tot nu fac nimic. Tot aştept să-mi pice din cer. Pentru că mi s-a inoculat de mică faptul că trebuie să crezi şi ţi-este testată credinţa şi dacă ai rezistat suficient de tare, o să primeşti ce îţi doreşti. Eşti un om al credinţei, sau un om al faptei. Vreau să aleg faptele. Nu mai pot să stau şi să aştept. În legătură cu nimic. Chiar dacă o să mă împiedic încă o vreme de nehotărâre, în adâncul meu ştiu că nu mai pot continua aşa.

May 10, 2009

Primul 1 Mai

Sunday, May 10, 2009 Posted by Rapunzel 8 comments
Absența mea îndelungată de pe blog se justifică prin internet mofturos şi timp comprimat. Nu-mi merge internetul decât din an în Paște că deh, e net de cămin, iar de l-aş fi avut, tot nu cred că aş fi avut timp să scriu. De la mare am aterizat direct la un examen. N-am apucat să scriu că merg în Vamă de 1 Mai. Da, am participat la Marea Înghesuială. Am tot auzit că locul nu mai e așa special cum a fost, dar cum eu nu îl știam de dinainte, nu am avut așteptări mari.