Feb 28, 2010

Castel de Nisip

Sunday, February 28, 2010 Posted by Rapunzel , 4 comments
Pixie Light
Câteodată viaţa mea îmi pare o lume construită din piese lego. Echilibrul adunat în ultima jumătate de an a început să se risipească bucată cu bucată. Ceva în ideea "un rău nu vine niciodată singur".

Ultima săptămână a umplut paharul şi realitatea a început să se contopească cu o lume paralelă devenind coşmar, unul dintre acelea în care te vezi căzând în gol. Da, e o reacţie exagerată, pentru că până la urmă nu e o situaţie de viaţă şi de moarte, dar toate schimbările m-au făcut să mă simt ca un copil nevoit să doarmă într-o casă străină, fără păturica preferată.

Tot ce mi-era familiar a început să dispară puţin câte puţin, iar Clujul a devenit un loc ostil, cenuşiu, neprimitor, din care vreau să evadez.

O clipă de neatenţie şi deja neliniştea s-a transfromat în angoasă. Pe mine nimeni nu mă poate scoate din starea asta decât chiar eu însămi. Sunt obişnuită să trec singură peste astfel de momente, aşa că am făcut ce ştiu eu mai bine în situaţia dată, m-am închis în cameră şi m-am izolat de lume.

Aveam nevoie de linişte să pot gândi la rece. În timpul ăsta am ascultat muzică până la refuz şi baram orice tentativă de comunicare. Şi cu toate astea cineva a insista să mă ţină de mână, să nu-mi permintă să cad mai adânc şi să aştepte să mă ridic atunci când o să simt că sunt pregătită. Nimeni nu a mai făcut asta până acum.

La început comportamentul acesta mi-a cauzat nedumerire şi un plus de discomfort. Pur şi simplu pentru că nu ştiam cum e şi cum să reacţionez. Alte persoane ar fi renunţat de la o primă încercare, pentru că sunt încăpăţânată şi dificilă, considerând că n-am nevoie de nimeni. Am prieteni destui de buni, dar nu cred că aş putea să adaug pe cineva la categoria de "cel/cea mai bun/ă prieten/ă", nu cred că am lăsat pe cineva să se apropie într-atât. De aceea nici nu m-am putut plânge de faptul că în momentele cele mai grele m-am trezit singură.

Mi-a fost uşor să empatizez, să mă implic când mi se cerea ajutorul direct sau indirect, să ajut chiar persoane care nu-mi erau neapărat apropiate. Dar când a fost vorba de mine, întotdeauna m-am considerat o neînţeleasă şi în momentele în care mă plângeam în legătură cu problemele mele, o făceam pentru a mă descărca, pentru că în adâncul meu simţeam că oricum nu sunt cu adevărat ascultată sau că nimănui nu-i pasă, cu adevărat, oricum. Iar acum nici nu ştiu cum să recţionez. E straniu şi totuşi plăcut. Nefiresc şi reconfortant în acelaşi timp. 

Feb 23, 2010

Schimbări

Tuesday, February 23, 2010 Posted by Rapunzel 5 comments
Bruște. Numeroase. Năucitoare. Agitaţie şi oboseală. Aş vrea să-i pot spune maşinăriei din capul meu "ia-ţi o vacanţă, m-am săturat de zarva asta".

Îmi fac prea multe griji pentru nişte lucruri, în esenţă, mărunte şi bineînţeles că nu m-ajută în vreun fel. Doar, vorba aceea, "worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum." Şi, deşi conştientizez asta, nu pot apăsa butonul de oprire.

Material din belşug pentru rumegat. Sesiunea, stresiunea. Nopţi nedormite. Licenţa. Masterat. Viitor. Prieteni neglijaţi. Prieteni care se mută și pe care o să-i văd rar. Discuții contradictorii. Aşteptări înşelate. Daune colaterale. Alte nopţi nedormite.

Vreau cumva să ies din bulă. Din hărmălaia microuniversului meu. Vreau să mă scald în linişte şi seninătate. Am zis LINIŞTE!

 

Feb 1, 2010

În lumea mea

Monday, February 01, 2010 Posted by Rapunzel 3 comments
Ştiu că tăcerea mea prelungită a generat nemulţumire în rândul multor cunoscuţi, dar încă nu-s pregătită să ies din bulă.

I just can't deal with you people. I can't deal with your hapiness or your sadness, with "how you've been? and "what's up?". Leave me be for a little while longer.