Aug 20, 2009

Zâmbete ... şi zâmbete

Thursday, August 20, 2009 Posted by Rapunzel 3 comments
Iată că în 3 zile semnez condica şi pun capăt sejurului meu în locul de baştină şi mă întorc unde mă simt cu adevărat acasă, la Cluj.

A fost o lună pe cât de banală în majoritatea zilelor, pe atât de fascinantă în unele. Iar, acum, când trag linia şi adun plusurile şi minusurile acestei mini-vacanţe, ajung la concluzia că sunt mult mai bogată sufleteşte decât eram în urmă cu o lună. 

Eliberare şi liberatate. Când resentimentele se prefac în cenuşă, iar, apoi, se transformă în prietenie. Am învăţat să reîndrăgesc o persoană al cărei nume n-am suferit să-l aud rostit aproape un an de zile. Un an care mi-a părut cât zece. Ultima persoană cu care credeam că aş mai putea fi prietenă. Ultima persoană cu care credeam că aş putea să mai stau de vorbă ore întregi la telefon, la glumele căreia să mai râd, sau alături de care să merg pe stradă şi să mă simt fericită. O persoană care îmi e azi din nou dragă, fără să mai aştept ceva în schimb, însă.
Zâmbetele mi s-au hrănesc din momente în care am stat de vorbă, sau pur şi simplu ne-am privit. La fel ca mai demult. Dar atât. Nimic mai mult. Vreau să mă bucur de clipele prezente, şi cât va fi, atât va fi.

Aug 8, 2009

Jurnal de vacanţă

Saturday, August 08, 2009 Posted by Rapunzel 10 comments

De două săptămâni am lăsat agitaţia Clujului, pentru prea plictisitorul orăşel natal. Ştiam ce mă aşteaptă, orice, numai relaxare nu. Să nu fiu nedreaptă. În prima săptămână a fost binişor. Cum nu mai dădusem pe acasă de mult, mom a fost numai lapte şi miere: "Ce să-ţi facă mama de mâncare?", "Ce să-ţi cumpere mama?" ... apoi, şi-a revenit: "Te-ai îngrăşat!", "De ce îţi cumperi numai blugi şi nu îţi iei o rochiţă draguţă?", "De ce nu te porţi ca o domnişoară?", "Când ai de gând să te apuci de învățat pentru restanțe?", "Când ai de gând să te maturizezi? La vârsta ta aveam grijă de propria famile", "De ce ţi-ai ales facultatea asta?", "De ce nu ne asculți? Noi ştim ce-i mai bine pentru tine. Am trecut prin viaţă."... Mda.

Se presupune că ar fi trebuit să învăţ să o ignor, până acum, dar cumva, cuvintele ei au întotdeauna acelaşi efect. Mi se şterge orice urmă de zâmbet de pe faţă, orice urmă de optimism şi chef de viaţă. De ce trebuie să facă asta mereu? De ce nu poate bucura pur şi simplu că-a acasă?

Acasă ... Pentru mine e camera mea, patul, biroul meu, cărţile mele. Refugiul meu. În rest nu mă simt legată cu nimic de acest orășel decrepit, ce se descompune pe zi ce trece, populat de localnici cu care n-am ce împărţi, decât ziua bună. Puţinii oameni ce mi-au fost şi îmi sunt dragi, sunt acum risipiţi peste tot, şi nu dau semne că o să dea pe-aici în vacanţa asta, aşa că n-am cu cine ieşi, nici măcar la o plimbare.

De când am venit pierd vremea devorând cărţi şi emisiuni de pe Discovery Travel & Living. Dorm puţin şi zbuciumat. Sunt încă prea tulburată de o veste. Veste ce a generat o groază de noi dileme şi întrebări. Şi văzând reacţia altor oameni, în legătură cu subiectul, mi-am dat seama cât mi-e de scârbă de România, de mizeria şi ignoranţa în care trăiesc oamenii. Îmi face rău să văd tabloul ăsta patetic şi să ştiu că viaţa mea e prea neînsemnată pentru a contribui cu o schimbare.

Acesta era visul meu cel mai însemnat. Să-mi trăiesc viaţa în aşa fel încât să contribui vieţii celorlalţi cu ceva pozitiv. Să fac ceva care să conteze. Oarecum, în liceu făceam asta, poate nu într-un fel semnificativ, dar pentru unii chiar a însemnat ceva. Eram psihologul şi, apoi, măscaricul de serviciu pentru colegii de clasă. Alinam şi înveseleam. Începând facultatea am uitat de ceilalţi şi m-am învârtit în jurul propriilor probleme, mai ales în primul an. Am trecut cu greu peste haosul din perioada respectivă. Şi acum realizez că, deşi era normal să-mi ia un timp să îmi revin, am suferit şi mai mult pentru că am uitat să dăruiesc.

Poets Of The Fall - Carnival Of Rust