Nov 27, 2008

Spini

Thursday, November 27, 2008 Posted by The Mood Reader
Mă înec încet, dar sigur, într-o mare de gânduri tulburi ce nu-mi folosesc la nimic. Regrete. Vina ce apasă greu pe pieptul meu împietrit ca o stâncă amară de granit. O şansă de a demostra că eram ce credeam, dar am dat cu piciorul.

Mă pedesesc nemilos fără să ştiu până când. Apoi letargie. Sunt Don Quijote şi mă lupt cu morile de vânt, cu neputinţa propriei mele minţi. Neputinţa de a trăi. Neputinţa de a face ceva pentru mine. Nimic din jur nu îmi inspiră viaţă. Un cerc vicios din care s-ar părea că nu e scăpare.

Un gust metalic îmi străpunge neîncetat mintea. Ciobul eşecului e înfipt adânc. Un spirit ologit de minţi înguste şi tiranice ce ţin strâns cu dinţii de o crudă nevoie de dominare şi putere menţinută emiţând un mesaj subliminal ce arde şi înghite ca un virus veşnic înfometat orice manifestare a unei gândiri independente..."Nu eşti nimic ...". Mii de întrebări fără răspuns bântuie neîncetat subconştientul amorţit. Ştiu că sunt acolo undeva ... Aşteptând să mă trezesc dintr-un vis bizar.

O lume întreagă mă aşteaptă cu braţele deschise. Dar pentru cât timp? Mă zbat să stârpesc laşitatea paralizantă şi starea de "comfortably numb" ce roade ca o rugină infectă dorinţa de viaţă.

Nov 10, 2008

Into the Wild

Monday, November 10, 2008 Posted by The Mood Reader 9 comments
"There is a pleasure in the pathless woods
There is a rapture on the lonely shore
There is society, where none intrudes,
By the deep sea, and music in its roar
I love not man the less, but Nature more"
- Lord Byron
_____________________________________
Astfel începe un film ce m-a frapat, prin ... absolut tot. Mi-l recomandase o prietenă spunându-mi că mă va captiva cu siguranţă. Eram şi eu destul de convinsă că aşa va fi pentru că mă cunoşte destul de bine, dar, totuşi, nu mă aşteptam să fie într-atât. Pentru mulţi, probabil, e un film reuşit, bine relizat, însă pentru mine e, oarecum, materializarea frâmantărilor mele. O mare parte din mine s-a identificat cu Christopher McCandless. Aceleaşi întrebări, dorinţe, pasiuni, acelaşi conflict interior cauzat de părinţi nefericiţi şi o societate de multe ori bolnavă. Aceeşi revoltă faţă de mizeria lumii, acelaşi Jack London care mi-a hrănit spiritul cu operele sale. Aceeași nevoie de libertate. Doar că eu n-am avut niciodată curajul să lup pentru ceea ce mi-am dorit, mereu i-am pus pe cei din jur pe primul loc, am încercat să mă confomez regulilor impuse de alţii, trăind cu adevărat doar în mintea mea, crezând că aşa e corect. El a avut puterea să facă ceea ce îşi dorea, să caute libertate şi fericire în cele mai simple lucruri. Şi nu, nu e doar un film. E o poveste reală. "I look at the world and see no understandind" ... E liniştitor să ştii că, totuşi, mai e, sau a fost cineva, undeva, care simte asemeni ţie. Nu mă mă ridic nici pe departe la înălţimea curajului şi nebuniei lui, dar am găsit un imblod şi o încredere în mine pe care nu credeam să le am.

"Two years he walks the earth. No phone, no pool, no pets, no cigarettes. Ultimate freedom. An extremist. An aesthetic voyager whose home is the road. Escaped from Atlanta. Thou shalt not return, 'cause "the West is the best." And now after two rambling years comes the final and greatest adventure. The climactic battle to kill the false being within and victoriously conclude the spiritual pilgrimage. Ten days and nights of freight trains and hitchhiking bring him to the Great White North. No longer to be poisoned by civilization he flees, and walks alone upon the land to become lost in the wild. (Alexander Supertramp , May, 1992)"