Primul 1 Mai

Absența mea îndelungată de pe blog se justifică prin internet mofturos şi timp comprimat. Nu-mi merge internetul decât din an în Paște că deh, e net de cămin, iar de l-aş fi avut, tot nu cred că aş fi avut timp să scriu. De la mare am aterizat direct la un examen. N-am apucat să scriu că merg în Vamă de 1 Mai. Da, am participat la Marea Înghesuială. Am tot auzit că locul nu mai e așa special cum a fost, dar cum eu nu îl știam de dinainte, nu am avut așteptări mari.

Aşa cum era de așteptat, a fost moarte de om pe tren. La dus a fost bine cât de cât, pentru că aveam locuri. La întoarcere nu chiar atât de bine. 17 ore de mers, fără locuri. În mod oficial drumul trebuia să fie cu 3 ore mai scurt.

Ador să călătoresc cu trenul, dar condițiile de la noi sunt pur şi simplu necorespunzătoare. Nu pot pricepe cum în secolul 21, stăm atât de prost la capitolul căi ferate. Iar biletele sunt atât de scumpe, în comparație cu condițiile oferite. Ca studentă, n-am simțit atât de puternic preţul nejustificat, datorită reducerilor, dar când am aflat că un bilet cu preț întreg Cluj-Mangalia constă 80 lei, am rămas mută, având în vedere timpul de călătorie și restul condițiilor.

Trecând peste această neplăcere, a fost o experiență revigorantă. Am văzut şi eu, în sfârşit, Vama. De mulţi ani îmi doream să merg, iar acum s-a ivit ocazia. M-am pornit la drum cu Cocolino a mea şi un prieten de-al ei, undeva joi noaptea şi am petrecut 1 Mai, în mare parte pe tren. Am ajuns în Vamă pe la 7 seara, unde ne-am întâlnit cu alți prieteni de-ai ei. Ne-am instalat cu cortul în curtea unor localnici, am plătit pentru ședere şi ne-am dus pe plajă, care gemea de lume. Era întuneric pe când am ajuns, așa că m-am putut bucura doar de sunetul mării, pe care ador să-l ascult. Am rămas pe plajă toată noaptea, adunați în jurul unui foc și am ponit spre cort doar dimineața când ne-a doborât frigul.

Vremea a fost destul de urâtă, cu excepția zilei de Vineri. Soarele a stat ascuns mai tot timpul, a plouat de câteva ori şi, în general, a fost destul de rece. Dar parcă nici n-am băgat de seamă. M-am bucurat de tot aşa cu era.

Încă mi-e vie în minte ultima dimineață petrecută acolo. Stăteam întinsă pe nisip, cu ghiozdanul sub cap, părul în vânt, muzică jazz şi ska răsunând de la una din terase, privind spuma mării şi perscăruşii. Mi-a generat o trăire pur şi simplu specială.

Călătoria asta a fost una dintre experiențele pe care trebuia să le am ca să aflu mai multe despre mine. Deși mi-am adus problemele cu mine şi la început nu mă puteam desprinde de ce-am lăsat în urmă, într-un final mi-am găsit echilibrul, am dobândit o oarecare detașare față de ele şi m-am deconectat. N-a fost atât o călătorie de distracție, cât o călătorie de auto-descoperire. Abia aştept să pornesc iar la drum.