May 25, 2009

Probabilităţi

Monday, May 25, 2009 Posted by Rapunzel 6 comments
Aşa cum mă aşteptam, perioada asta de bine nu era decât liniştea de dinaintea furtunii. Era previzibil, doar viaţa mea merge pe un tipar destul de bine definit. Normal că au apărut o serie de situaţii care mă împing din nou pe marginea neliniştii, deşi încerc să le iau cu mai multă detaşare ca în trecut.

Un exemplu de astfel de situaţii ar fi "micul" accident de vineri. Am vărsat apă pe laptopul unei colege de cameră iar acum mă văd în faţa probabiliţăţii (foarte mari) de a-i plăti contravaloarea. Şi nu e orice marcă, ci e Sony Vaio. Vineri mai aveam speranţe că se va termina cu bine, dar când mi-a zis că nu l-a lăsat să se usuce decât până a doua zi şi că după ce l-a aprins a mers un minut, apoi s-a stins brusc şi nu îi mai merge de atunci, mi-a căzut cerul în cap. O mică speranţă ar fi service-ul, dar având în vedere că am auzit că fură piese la greu şi că îţi pun piese stricate la loc, zicând că nu se mai poate repara, trebuie să iau în calcul şi un final mai puţin luminos. În cel mai rău caz o să muncesc toată vara să-i plătesc laptopul. La început am cam disperat, apoi mi-am zis că prostia(neatenţia) se plăteşte şi doar n-o să-mi fac casă din banii ăştia.

Poate o să învăţ şi eu să fiu mai atentă. Înainte aş fi crezut că vaaai, ce ghinion pe capul meu. Acum îmi dau seama că ţine de probabilităţi. O sticlă pe masă cu apă al cărui dop nu era pus bine, un laptop pe pat la câţiva centimetri de sticla cu apă. O coadă de mătură. Două mâini stângi ale mele. Do the math.

Pe lângă asta am sesiunea la care nu cred că pot face faţă. Sunt mereu obosită, nu reţin nimic, am mult prea multe materii, mult prea multe proiecte stupide şi mai ales faptul că de abia mai cred în mine. Uneori îmi zic că pot, alteori îmi zic, "pe cine vreau să păcălesc?". Iar cuvinte astea infecte. "Nu ştiu". Nu ştiu ce să fac, nu ştiu pe unde s-o iau, nu ştiu ce să hotărăsc. Pentru că nu vreau să dau greş. Aveam un plan bine schiţat în minte, dar bineînţeles că au apărut lucruri care mi l-au dat peste cap. Se putea să nu? Aşa că time for plan B. Nu ştiu care-i acesta, încă, dar come what may şi cumva tot o ies la liman. Trebuie. Fără doar şi poate.

6 comments:

adizzy said...

aa com on...nu te cunoscu eu asa bine..dar lasa negativismul..si versiunea "impovizez la examen" sau "am imaginatie, tot scriu cat sa iau examenul ..sau mai mult" si eu sunt intr-o stare de low battery, dar na...app de ce nu l-a lasat sa se usuce? si la sony vaio ma astept sa aiba protectie anti apa...adica are "amarat" al meu de acer(a facut baie in cola si inafar de taste lipite nu a suferit deloc) ..incep sa cred ca altele sunt problemele acelui sony si nu spalarea cu apa..com on tre sa aiba protectie...e sony vaio e scump..;) facem cheta sa te helpuim daca aia cu service nu tine..app cred ca daca mergi la o firma ..gen eta2u nu cred ca fura ..adica na..au si ei o imagine de salvat..si ceva friend care se pricepe nu ai? sau garantie? still unde e protectia anti apa? come on!! :D good luck capu sus ..si use imaginatia :D eu ma duc inapoi in cutia mea ...

Inger Cazut said...

Are dreptate! Come on. În pat lasă şi aia laptopu? Ce pisici? Cred că trebuie desfăcut şi uscat cu feonul. Nu are nici nimic.

Vrei o idee de plan B? Iaţi o pătură, şi mişcă-ţi fundul undeva la soare şi stai. Stai. Încarcă-te cu energie solară şi va fi mai bine. Lasă-le baltă acolo unde şi cum sunt şi rupe-te de peisajul zilnic. Pare aiurea, dar o oră două să te relaxezi undeva merge.

Aide scumpo! Ai mai trecut printr-o sesiune. O treci şi pe asta. :* ştiu eu că nu te înneci dintr-atât! ;)

timi said...

se rezolva sesiunea...cil..

Allesssia said...

:)) scuze ca rad dar ma vad pe mine acum un an. pe vremea aia nu aveam inca laptopul si cum eu ma pricep de minune la a varsa cafeaua pe tastatura: saptamanal schimbam tastatura. la un moment dat pana si vanzatoarea s-a prins ca sunt cam dumb, dar si eu cu mintea in cui.....nu am mers la alt magazin. de cand am laptopul stau departe cu apa, sucul sau alte lichide, dar langa pat e mereu ud...tre sa ai grija cum pasesti ca sigur calci in sucul meu. my boyfriend deja s-a invatat...nu coboara niciodata pe partea mea de pat! tre sa vezi lucrurile pozitiv: lumea sta departe de tine:))

Răzvan Cîmpean said...

ce-i cu negativismul ăsta? trebuie (TREBUIE) să gândeşti pozitiv, nu rezolvi nimic aşa. pe bune, chiar funcţionează:)! şi o sa vezi că o să fie bine în sesiune... doar ai încredere în tine şi nu interpreta un examen picat ca un sfârşit de lume. nimic noi aici, presupun. să ai zile senine!

ina said...

>:D< heey, nu-i nimic, nu ai nici o obligatie fata de mine, si oricum, e normal sa ai lucruri de facut, mai importante decat stat "la taclale" (e si un local la noi) cu mine :D
si... imi pare chiar rau pt faza cu laptopul, eu ma crizez cand zgarii un CD, d-apai...