Mar 7, 2009

Zile de fum

Saturday, March 07, 2009 Posted by The Mood Reader 10 comments
Miroase puternic a ploaie şi o simt chiar dacă am căştile pe urechi şi jaluzelele sunt trase. S-a făcut răcoare. Mă cufund în aştenuturi, îmi apropii cana de buze şi mai iau o inghiţitură de ceai aromat.

Mi-e dor de vară şi de duşurile ei calde. Închid ochii şi mă imaginez mergând prin ploaie. Aburi se ridică din pământul ars de soare. Simt cum stropii mi se aştern pe faţă. Mi-e atât de bine acum.

Fie vorba între noi, mă bucur de leneveală. Ziua asta ploiasă parcă mă îndeamnă să las totul pe altă dată şi mă îmbie la visare şi somn. Un cântec molatic se aude la fereastră. Mă apropii de ea şi îmi lipesc nasul de geam. Privesc cum stropii se lovesc de pervaz. E cântecul ploii. Cerul e împânzit de vată cenuşie. Pare întristat şi pustiit. Din când în când îl săgetează câte-o pasăre rătăcită.

Curios, plouă afară, dar nu şi în sufletul meu. În sufletul meu e sugar and spice and everything nice.

Oceanlab - I Am What I Am

10 comments:

CurlyMe said...

My dear, ai o leapsa de la mine :) :*

Cristian Lisandru said...

Îmi permit să las câteva versuri despre ploaie - le-am scris mai demult şi am compus şi o melodie folk pentru ele:

PLOAIA

De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult
Cum taci...
Să simt cum în tăcere mă îmbraci.

Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
Să simt cum intră apa în odaie.

Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai ştii...

E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
Şi apa intră-ntr-una în odaie...

Mai vreau să-ţi mângâi părul printre picături
Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
Să văd cum intră apa în odaie...

Să ne spălăm păcatele,
Să fim curaţi,
Îndrăgostiţi adevăraţi,
Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
Să fim curaţi doar noi...

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

@Cristian: E absolut superba poezia! :)

zurliu said...

Asta se cheamă lene :))

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

@zuriliu: Tru:))

Amy said...

Imi place mirosul ploii, mai ales vara.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

Daa, si mie 8->...

Claustophobie said...

dar e frumoasă starea asta de imponderabilitate pe care o petreci pasiv, privind ploaia de pe cealaltă parte a ferestrei.

Irrina said...

Probabil ca toti ne simtim asa cand ploua.....

ina said...

e linistea ploii ce sugruma cuvantul...[si nelinistea frazei prea lungi]