Sunt şi pot

Am revenit. Oarecum. Mintea mi-e departe, încâlcită în planuri şi vise.Vacanţa n-a fost nici pe departe atât de odihnitoare sau liniştită precum speram. De fapt, nici nu ştiu de ce m-am îmbătat cu apă rece. Trebuia să mă aştept, pentru că nimeni nu se schimbă peste noapte. Ai mei mă aşteptau cu chef de răfuială, fără să le fi dat un motiv, but then again, nu le trebuie un motiv întemeiat să se poarte cu mine de parcă aş fi sacul lor de box . E destul motiv că m-au făcut şi că mănânc o pâine din banii lor. De parcă eu le-aş fi cerut să vin pe lume. Cine e la îndemână când trebuie să dea afară toate mizeriile şi frustrările adunate de când s-au născut? Ioana, of course. 

Oamenii ăştia sunt foarte strângători. Strâng toate eşecurile, oricât de nesimnificative ar fi, le adaugă acolo în straiţă şi apoi setează placa pe lamentare. Nu cunosc noțiunea resemnare și mers mai departe. Doamne-feri să muţumească pentru ce au şi să vadă partea plină a paharului! Sacrilegiu! Pentru ei nu e fericire. Există doar nevoia complusivă de a face pe cei mai slabi să sufere ca şi ei. Lasă, că e Ioana să înghită toate crizele de isterie. Şi da, Ioana s-a născut să îndeplinescă visele de măreţie ale subsemnaţilor. Nici vorbă să fie fiinţă umană. Ea este o marionetă. Ea n-are voie să aibă păreri proprii sau să acţioneze după convingere. De ce? Pentru că ea fără subsemnaţii nu este nimic. Nu e capabilă de nimic. N-are dreptul la nimic. Ea s-a născut cu un singur scop. Să le aparţină.

Se mai întreabă lumea de ce de fiecare dată când mă întorc de acasă mă alint cu ideea că mă pot arunca oricând în faţa unei maşini. Dar n-o să fac asta. Am îndurat mai mult decât credeam că o să fiu în stare să îndur, am supravieţuit, ba chiar am ajuns, în ciuda atâtor piedici, să cred că viaţa poate fi frumoasă. Nu am dreptul să-mi bat joc de minunea de a fi, doar pentru că nişte oameni ce au capitulat în faţa neşansei au făcut tot posibilul să mă schilodească, pentru a mă stăpâni apoi. Una dintre cele mai urâte boli ale românului, care a prins rădăcini în majoritatea bordeielor, este să se complacă în subjugare doar pentru că i se oferă o bucată de pâine şi un pahar de lapte. De aici derivă cu mentalităţi şi "principii" de-a dreptul delicioase. Nimeni nu obiectează la dictoane de gen "Eu te-am făcut, eu te omor"= Eu te-am făcut, îmi aparţii, eu ştiu ce-i mai bine pentru tine şi dacă nu mă mulţumeşti o să regreţi amarnic."Cum să obiecteze? Doar e vorba de părinţii lor. Şi dacă sunt părinţii tăi, înseamnă că au dreptul să te abuzeze emoţional până îţi pui un pistol la tâmple? Şi nu, abuz nu e faptul că nu ţi-a cumpărat păpuşă Barbie când aveai 4 ani. Abuz e să te crescă ca pe o păpuşă Barbie. 

În ultima vreme m-am izbit tot mai tare de un zid de granit al netoleranţei şi al unei gândiri mai înguste ca Strada Sforii din Braşov. Şi am luat o decizie foarte grea. Cea de a da laptele şi cornuleţul pe dreptul de a exista, de a gândi pentru mine şi de a hotârâ pentru mine. Chiar de va trebui să mânânc pâmant şi iarbă, voi demostra că sunt şi pot. Dar sufletul mi-e greu şi mă întreb, unde e iubirea? Când a încetat să fie necesară în educaţia unui copil?

Iubeşte-mă aşa cum sunt. Eu încerc să te iubesc, dar nu mă laşi. Aşa că am să plec, pentru că-mi faci rău. Plec, dar nu înseamnă că te iubesc mai puţin, înseamnă doar că mă iubesc mai mult pe mine. Îmi cer iertare pentru tot ce ti-am greşit. Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut bun pentru mine şi te iert pentru tot răul pe care mi l-ai făcut. În schimb, nu-ţi pot da decât respect şi promisiunea că o să am grijă de tine când o să ai nevoie. Îmi rezerv dreptul de a fi stăpână pe mine. Te poţi mulţumi cu atât?

VAST - Don't Take Your Love Away