Feb 18, 2009

Je t'aime toujours pour toujours

Wednesday, February 18, 2009 Posted by Rapunzel 9 comments
Azi, gândurile m-au purtat din nou spre tine. De cînd am reuşit să mă desprind de toată gălăgia în care trăiam, în care intrasem înadins ca să uit de durere, mă gândesc tot mai mult la zilele fericite alături de tine, dar nu jind, ci cu recunoştinţă. Recunoștință pentru şansa de a fi trăit toate acele momente. Abia acum, după trei ani, realizez cât de perisabilă e fericirea, cât de rar îţi bate la poartă şi te lasă să o inviţi înăuntru.

Se spune că unii oameni ajung la sfârşitul vieţii fără a fi cunoscut iubirea. Cât de trist trebuie să fie pentru ei. Când mi-ai frânt inima fără să vrei, credeam că sunt norocoşi. Acum ştiu mai bine. "For it is better to have loved and lost than never to have loved at all". Iubire ... Oare chiar ne-au iubit?

Ne-am găsit zâmbind şi ne-am luat rămas bun tot zâmbind. Oare chiar te-am iubit? Cred, la fel ca tine, că da, a fost iubire. Poate n-a fost sub cea mai convenţională formă, fără certuri şi împăcări ca-n filme, dar sufletul nu mi-a fost nicicând mai plin de bucurie, vise şi speranţe ca atunci când mă gândeam la tine.


Îmi amintesc de ziua în care te-am zărit pentru întâia oară. Nici nu mi-au dat seama că te plac. Era o zi ploiasă de martie, deloc prietenoasă, dar eu eram toată un zâmbet. Nu ştiam de ce. Încă mai am bileţelul cu grupa în care am fost desemnaţi amândoi. Mi-era atât de ruşine de toată lumea. Voiam să mă fac mică, mică. Apoi ai început să vorbești. Atitudinea ta emana încredere de sine. Dintr-o dată am uitat de frică de mine şi m-am abandonat în atmosfera din jur. Toată lumea se străduia să propună soluţii cât mai bune. Am îndrâznit să zic şi eu ceva. Parcă pluteam când m-ai felicitat pentru sugestie. Încă nu realizam ce se întâmplă cu mine. Pe maşină Andrei îmi tot povestea cum a fost la concurs, dar cuvintele lui treceau pe lângă mine. Mă durea capul cumplit, dar în minte îmi apărea neîncetat un chip. Chipul tău. De atunci nu trecea zi să nu mă gândesc la tine. Oare ce face? Oare îi e bine? Așteptam cu nerăbdare şedinţele săptămânale de pe judeţ. Tresăream când intrai pe uşă. Tu nici nu ştiai că exist.

Timpul a trecut pe nesimţite şi a venit vara. Mă resemnasem cu gândul că nu mă vei privi niciodată cum te priveam eu. Apoi s-a organizat tabăra. Eram aşa de entuziasmată, dar mă rugam ca tu să nu fii printre noi. Cu greu reuşisem să mi te scot cât de cât din cap, dar dacă te-aş fi văzut, poate aș fi suferit. Am urcat în autobus, am scanat rapid locurile şi am răsuflat uşurată. Apoi, am auzit din spate "Răzviii, ţine-mi şi mie un loc!". Mă uit mai bine. Erai pitit după ultimul loc în spate. Nu-mi rămânea decât să înghit în sec.

Ajunşi acolo s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Mă împiedicam peste tot de tine. Unde eram eu, îţi făceai apariţia şi tu.

Am aflat că ai prietenă. Mi-am pus în gând să te evit, dar tu continuai să te ţii ca scaiul de mine. Am început să vorbim şi ajungeam să povestim cu orele. Cât de mult ne puteam asemăna ... Aceleași trăiri, gânduri, pasiuni, aceeaşi iubire pentru oameni, natură şi muzică. Dar în nici un moment nu te-ai purtat deplasat şi am păstrat distanța de cuviinţă. Mă bucuram de prezenţa ta şi îmi ziceam "măcar prieteni".

Apoi în penultima zi am făcut acea drumeție pe munte. Ceilalţi erau morocănoşi că ne prinsese ploaia, doar noi eram numai zâmbet. Mereu rămâneam în urmă, povestind, iar ei strigau să grăbim pasul. La întoarcere ploaia încetase iar tu mi-ai zis că tot mai aveai chef de plimbare. Deși eram leoarcă din cap până-n picioare, am zic că te însoțesc. Nimeni n-a mai vrut să vină cu noi.

Am luat-o la pas încet prin pădure. Era atât de verde şi mirosea puternic a proaspăt. Nu am apucat să ne îndepărtăm bine că a început să toarne cu găleata. Mi-ai dat pelerina ta şi ne-am adăpostit sub un fel de foişor de lemn aşteptând să treacă potopul. S-a făcut frig pe nesimțite şi eu am început să tremur. Te-ai apropiat de mine şi ai încercat să mă încălzeşti. În timpul ăsta ai început să vorbești pentru prima oară despre prietena ta, despre cât de mult ţii la ea. Încercam să mă bucur pentru tine. Tot povestind nici n-am simțit cum trece timpul. Ploaia nu înceta, iar pârâul din faţa noastră se umflase foarte mult, purtând cu furie valuri de noroi. Am început să ne speriem văzând că apa aproape ne ajungea la picioare.

Apoi ploaia a încetat. Ne-am întors în tabără uzi şi murdari din cap până-n picioare, dar cu gura până la urechi. Cei din tabără ne dăduseră dispăruţi şi erau pregătiţi să pornească în căutarea noastră. Noi credeam că n-am lipsit mai mult de'o oră, când de fapt trecuseră 4 ore. Toți zâmbeau pe sub mustăți şi se uitau la noi cu subînţeles. Dar noi ştiam că nu s-a întâmplat nimic.

După ce m-a schimbat, pornisem spre sala de mese. În colțul uşii erai tu cu un coleg. Nu m-ai observat. El te-a întrebat, "mă, dar tu n-aveai prietenă?. Tu i-ai aruncat o privire furioasă şi n-ai zis nimic. Credeam că după asta n-o să mai vorbești cu mine. Însă la masă te-ai aşezat lângă mine. Vedeam cum îi sfidai pe toţi, dar ştiam că nu ţi-era uşor, pentru că toţi te condamnau, deşi nu se întâmplase absolut nimic între noi. Începeam să mă simt vinovată. Dar nici eu nu greșisem cu nimic. Nu am scăpat nici o vorbă că te plăceam de mult şi am hotărât că voi respecta relapia ta cu ea. Doar am stat la povești.

Ultima seară. Eram adunaţi mai mulţi în camera lui Mişu şi ascultam muzică. Ai făcut ce-ai făcut şi te-ai aşezat lângă mine. Câţiva erau claie peste grămadă şi se pălmuiau ca cei de grădiniță. Eram toţi nişte copii. Tu erai foarte abătut. Nu scoteai o vorbă. Eu am început să fredonez melodia ce răsuna în boxe şi tu te-ai luat după mine. Aşa am ţinut-o toată noaptea. Ne priveam şi cântam. Apoi, spre dimineaţă toţi erau adormiţi numai noi eram treji. Am început iar să povestim. Mă crezi că nu mai ştiu mai nimic din ce ne-am zis. Eram atât de obosită, dar mă chinuiam să trag de timp, pentru că ştiam că în câteva ore urma să plecăm.

Mi-ai luat mâna şi ai început să te joci cu ea. Înima îmi batea atât de tare. Cu siguranţă erai şi tu foarte obosit. Apoi n-ai mai zis nimic. Mă priveai şi nu ziceai nimic. La un moment dat te-ai apropiat atât de tare că începuse să-mi fie teamă că vei face o greşeală. Mi-am întors capul brusc şi încercam să-mi fac curaj să mă ridic şi să plec. O lacrimă mi s-a prelins pe obraz. Mi-am şters-o rapid ca să nu observi. Mă întrebam dacă asta se simte când iubești. În adâncul meu ştiam că şi tu simţi la fel, chiar dacă n-ai zis nimic. Şi ştiam că a fost că fost o scăpare când mi-ai luat mâna şi că te-ai trădat fără să vrei.

Ştii, voiam atât de tare să te sărut atunci. Şi simțeam că şi tu voiai, dar nu mi-aş fi iertat-o niciodată dacă aş fi făcut asta. Pentru că ne-am fi făcut mult rău. În schimb, m-am ridicat şi ţi-am zis că ar trebui să mergem să ne facem bagajele. Am plecat fiecare spre camerele noastre. La masă erai foarte distant. Mi-ai zis mai târziu pentru că erai obosit. Dar atunci într-un fel m-a durut, deşi era normal să fie aşa. La amiază ne-am luat râmas bun din priviri. Dar încă din clipa aceea inima mea a rămas la tine.

Acasă am început să ne trimitem mesaje zilnic şi în scurt timp am devenit cei mai buni prieteni. Ne spuneam totul. Aproape totul. Țineam la tine din ce în ce mai mult, dar m-am străduit să nu-mi trădez adevăratele sentimente.

Apoi mi-ai spus că lucrurile stau foarte prost cu prietena ta. Că mergeau prost de dinainte de tabăra. Te-am încurajat să vorbești cu ea şi să vă rezolvaţi neînţelegerile. După vreo două luni te-ai despărțit de ea. Citeam cu emoţie rândurile în care îmi spuneai că ... te-ai îndrăgostit de altcineva. Aşa vorbeai de acea persoană încât începusem să mă îndoiesc că vorbeai despre mine. Sufeream îngrozitor. Iar mi-ai zis că eu sunt aceea persoană am simțit că plutesc. Abia atunci ţi-am mărturisit şi eu ce simţeam.

Prima dată când ne-am văzut după asta m-ai luat în brațe şi mi-ai spus că mă iubeşti. Şi pentru prima oară am simţit şi eu că pot să zic asta. Au urmat cele mai frumoase luni, totuşi umbrite de multe neajunsuri. Distanţa şi-a spus cuvântul. Ai mei nu m-au mai lăsat să fac parte din Consiliu, pe motiv că trebuie să mă pregătesc pentru Bac. Gata cu drumurile săptămânale la Arad.

Când am încercat să-i spun mamei de tine m-am lovit de un violent refuz şi mi-a tăiat rapid avântul spunându-mi că am de învățat și să las prostiile la o parte.

Ne vedeam atât de rar. Încet, încet îndoiala a început să mă roadă. De la început mă întrebasem ce-ai putut remarca la mine. Atunci când nu mai reușeam să ne vedem mi-era atât de teamă că mă vei uita. Multă vreme am ţinut totul în mine şi am lăsat să mă macine.

Într-un final ţi-am mărturist. Ai încercat să mă asiguri că totul e bine, dar ştiam amândoi că nu era aşa. Aveai şi tu atâtea probleme. Cum ai zis şi tu, parcă tot universul era împotriva noastră. Într-o zi eram atât de supărată că ţi-am închis telefonul în nas. Mi-a părut rău imediat şi te-am sunat înapoi. Plângeai. Printre lacrimi mi-ai spus că nu ştii ce să mai faci să-mi demostrezi că mă iubeşti. Iar eu am fost atât de neînțelegătoare. Aşteptam mare cu sarea. Dar erai doar copil. Ce-ai fi putut să faci? Şi eu eram atât de copilă.

Apoi am renunţat să mai lupt. Îmi aduc bine aminte de ziua aceea. Mă chinuiam să mai găsesc câteva minute pe ceva cartelă. Pe vremea aceea nu se pomenise de Orange Young. Mi-am făcut curaj să-ţi spun că sunt foarte nefericită. Ne-am încheiat relaţia liniştit, la fel cum a început. Prima dată când te-am văzut după ce ne-am despărțit îmi venea să-ţi sar de gât şi să-ţi spun că-mi pare rău şi că te vreau înapoi. Dar n-am facut-o. Din orgoliu mai mult. Mi-am zis că dacă m-ai fi iubit nu m-ai fi lăsat să plec. Însă inima mea, ce a, mai rămas din ea era încă la tine.

Am trecut cu bine de examen și vara era la ea acasă. Speram că poate va veni împăcarea, dar tu mi-ai mărturisit că ai o nouă prietenă. Am murit pentru a doua oară şi am încercat să te uit.

M-am aruncat cu ochii închişi într-o nouă relație. Am ajuns să te privesc doar ca pe prietenul meu cel mai bun şi încet încet m-am îndrăgostit de el. El ... a făcut bucățele din ce-a mai rămas din inima mea. Mi-a luat tot ce a mai rămas din visele mele. Iar tu ai fost lângă mine să mă ajuţi să mă adun. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu ai fi fost tu atunci lângă mine. Chiar și azi eşti încă aici, în viaţa mea, gata să-mi atragi atenția când deraiez, gata să-mi fii alături la nevoie.

În mod ciudat, relațiile amândurora au avut aceeași soartă. Amândoi încă mai căutăm ceva ce pare imposibil de găsit. Cum spuneai tu o dată, prea ne asemănam. Lucru ce e atât binecuvântare, cât şi coşmar. Dar în ciuda atâtor lucruri prietenia noastră a rezistat şi e încă puternică. Pentru asta ... Je t'aime toujours pour toujours.

Koop - Koop Island Blues

9 comments:

Inger Cazut said...

Nimic nu se compară cu prima iubire. >:D< orice s-ar întâmpla aceasta va fi cea mai pură...
Draga mea, uite că plâng... Şi nu ştiu de ce. Mă uimeşte faptul că citindu-ţi rândurile tu reuşeşti să scoţi din mine ceva ce nu-mi explic... Lasă-mă să mai plâng puţin. Îmi face bine.

Cristian Lisandru said...

Prima iubire este unică şi... irepetabilă, în pofida faptului că iubim al naibii de mult în viaţă. Şi mult şi diferit, aş putea spune. Dar prima iubire are întotdeauna locul ei în suflet, indiferent dacă cel care îşi aminteşte de ea este bărbat sau femeie... Frumoasă postare...

oanna_mrrr said...

oo..doamne...asa de frumos..8->8->..cateodata te gandesti ca numai in filme si in carti e posibil...dar nu..uite ca se poate...incerc sa-mi revin..da' am ramas asa...visatoare...

piticu said...

salut. frumos site ai, dar daca vrei sa ai mai mult trafic sau page rank poti sa te inscrii gratis la mine in director
http://classdir.ro/submit.php
Bafta in continuare
iar daca doresti un schimb de link cu http://culmi.blogspot.com ma poti gasi la id de mess rfi_scan

NiRoS said...

Hehe, o sa intarzii la work pentru ca nu m'am oprit din citit. Frumos post, plin de sentimente. Mi'ai amintit de trecut...Mai, mai ca incepusem sa...
Mai bine nu zic, ca's baiat mare :))

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

Thanx, guys:). Mai mult am visat in cuvinte. Este un post de suflet, din suflet si pentru suflet...

Anonymous said...

Chiar frumos, frumos a fost la tine.
Frumoase-s inceputurile, frumoase...
Prima dragoste nu se uita niciodata si, la urma urmei, de ce s-ar uita ?

Lavu said...

A fost atat de frumoasa povestea ta,si inca tot nu-mi vine sa cred ca s-a terminat...Cred ca ceva va mai leaga,si o sa va lege muuulta vreme.Sper sa fii fericita:)

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

@Lavu: Multumesc mult si-ti urez la fel, din inima:).