Nov 7, 2010

The Social Network

Sunday, November 07, 2010 Posted by The Mood Reader , , 1 comment
E unul dintre filmele pe care am hotărât că o să să le văd cu mult timp înainte să apară. Mi-a plăcut. Îl recomand.  A fost fericită şi distribuţia şi storytelling-ul. Dar nu vreau să vorbesc neapărat despre peliculă. Ci despre unele idei încolţite în mintea mea în urma vizionării.

Filmul dă un exemplu bun de cât e încurcate sunt iţele naşterii unei idei de miliarde de dolari. Din câteva recenzii am spicuit o oarecare revoltă referitoare la procesele intentate lui Zuckerberg. "Păi cum, a fost ideea lui, de ce să aibă şi alţii recunoaştere?"

The Social NetworkProblema nu se poate pune atât de simplu. Din moment ce s-a ajuns la desfăşurarea unor procese şi la despăgubirea celor ce au depus plângere, e evident că a mai ajuns cineva la concluzia asta. Situaţia cu "furtul" ideii nu e foarte clară. E foarte greu să stabileşti ce merite au nişte oameni care ţi-au prezentat o idee de-a lor care a fost ultima piesă a puzzle-lului pentru tine şi pe care ai dezvoltat-o atât de mult încât s-a transformat într-un concept ce înglobează prea puţin din ideea originală. Deşi tind să cred că fraţii Winklevoss au fost destul de absurzi în ceea ce priveşte afirmaţia că le-a furat ideea.

Dar cu privire la confruntarea dintre el şi Severin am o opinie mult mai bine conturată. Dacă într-adevăr aşa s-au întâmplat lucurile, fără sprijinul lui Severin ideea lui nu ar fi părăsit camera sa de cămin. Prietenul lui cel mai bun i-a oferit sprijin moral, financiar şi i-a oferit primele contactele, cele din agenda unui club exclusivist, ceea ce a crescut şansele succesului său. Nu e suficient să ai o idee bună, trebuie să şi creadă cineva în ea şi să investească în ea. Poate Severin nu a avut ideea câştigătoare în ceea ce priveşte expansiunea site-ului, dar ajutorul lui a fost crucial la momentul potrivit. Şi nu merita să fie înlăturat ca şi  cum rolul lui ar fi fost neglijabil.

Nu putem şti sigur dacă filmul este caracterizat de acurateţe. În caz că ar fi, atunci nu cred că e cazul să-l preaslăvim pe Zuckerberg atât de mult. Da, a avut o idee genială, a muncit foarte mult, dar în acelaşi timp a făcut ceva scurtături nedemne către succesul său. A fost viclean şi laş în câteva ocazii. Un om de succes cu adevărat îşi înfruntă oponenţii şi îi răsplăteşte pe cei ce îi sunt alături. Se îndreaptă uşor, dar sigur spre ţintă, fără atâtea compromisuri. Probabil fraţii Winklevoss nu aveau nici un drept asupra Facebook, dar dacă el le-ar fi spus că nu le face site-ul, l-ar fi scutit de un proces. Iar dacă ar fi lansat şi ei un site şi cele două ar fi fost în competiţie atunci cel mai bun ar fi câştigat, nu?

"You don't get to 500 million friends without making a few enemies." Mai degrabă "You don't take shortcuts to success and screw people over without some retaliation".

1 comments:

DOAR NOI said...

Il voi cauta si eu...
Multumesc ca-mi urmaresti blogul... :)