Filmul dă un exemplu bun de cât e încurcate sunt iţele naşterii unei idei de miliarde de dolari. Din câteva recenzii am spicuit o oarecare revoltă referitoare la procesele intentate lui Zuckerberg. "Păi cum, a fost ideea lui, de ce să aibă şi alţii recunoaştere?"

Dar cu privire la confruntarea dintre el şi Severin am o opinie mult mai bine conturată. Dacă într-adevăr aşa s-au întâmplat lucurile, fără sprijinul lui Severin ideea lui nu ar fi părăsit camera sa de cămin. Prietenul lui cel mai bun i-a oferit sprijin moral, financiar şi i-a oferit primele contactele, cele din agenda unui club exclusivist, ceea ce a crescut şansele succesului său. Nu e suficient să ai o idee bună, trebuie să şi creadă cineva în ea şi să investească în ea. Poate Severin nu a avut ideea câştigătoare în ceea ce priveşte expansiunea site-ului, dar ajutorul lui a fost crucial la momentul potrivit. Şi nu merita să fie înlăturat ca şi cum rolul lui ar fi fost neglijabil.
Nu putem şti sigur dacă filmul este caracterizat de acurateţe. În caz că ar fi, atunci nu cred că e cazul să-l preaslăvim pe Zuckerberg atât de mult. Da, a avut o idee genială, a muncit foarte mult, dar în acelaşi timp a făcut ceva scurtături nedemne către succesul său. A fost viclean şi laş în câteva ocazii. Un om de succes cu adevărat îşi înfruntă oponenţii şi îi răsplăteşte pe cei ce îi sunt alături. Se îndreaptă uşor, dar sigur spre ţintă, fără atâtea compromisuri. Probabil fraţii Winklevoss nu aveau nici un drept asupra Facebook, dar dacă el le-ar fi spus că nu le face site-ul, l-ar fi scutit de un proces. Iar dacă ar fi lansat şi ei un site şi cele două ar fi fost în competiţie atunci cel mai bun ar fi câştigat, nu?
"You don't get to 500 million friends without making a few enemies." Mai degrabă "You don't take shortcuts to success and screw people over without some retaliation".
1 comments:
Il voi cauta si eu...
Multumesc ca-mi urmaresti blogul... :)
Post a Comment