"Ooopsi!"

În descrierea de la profil ziceam despre mine că-s "clumsy". Chiar sunt destul aiurită şi împiedicată. Slavă providenţei, nu am fost privată de "calităţile" astea!

Se întâmplă mai mereu "accidente" în jurul meu. Mai scap un vas, mai sparg un vas, mai rup o chestiuţă, mai pun "bine" o hârtie importantă şi apoi nu-mi amintesc unde am pus-o după care răscolesc toată casa doar s-o găsesc la mine sub nas, mai mă împiedic de diverse, iar vânătăile apar ca ciupercile după ploaie, mai vărs o cană de ceva pe birou, sau pe laptopul colegei, mai mă lovesc cu masa în gură (în timp ce o car pe scări) şi îmi ciobesc dinţii din faţă... şi lista poate continua.

De când m-am mutat aici (de vreo 2 luni, aşa) parcă "întâmplările" s-au înmulţit. Aa, era să uit, când sunt grăbită, sau anxioasă, stângăcia asta a mea se accentuează. Şi cum în ultimul timp am fost cam stresată şi tot pe grabă, rezultatul a fost unul demn de filmat şi pus pe youtube ca să distreze masele.

Chiar în prima seară când m-am mutat, eram în toiul procesului de curățenie şi m-am decis să şterg praful de pe dulap. Cum n-am avut răbdare să-mi iau un scaun mai sănătos din bucătărie, am luat unul amărât ce-mi era la îndemână, care nu era prea stabil. Rezultatul: am luat o trântă de zile mari. Îmi fugise scaunul de sub picioare şi am aterizat în forţă pe spate. Pe lângă faptul că s-a cutremurat tot etajul de bubuitură şi probabil m-au înjurat vecinii pentru deranj, m-am şi lovit destul de tare. Dar mie nici că-mi păsa. Eu eram doar îngrijorată de starea dulapului căruia, săracul, i-am tras ceva picioare, în cădere. Noroc că a venit el să mă ridice de pe jos că eram ca vai de capul meu.

De-atunci am încercat să mă port cât mai frumos, să fiu mai atentă, însă mi-a mai scăpat câte una pe ici, pe colo.

Am pus la păstrare niște hârtii în boceluța vreunui spiriduș. Am mai făcut ceva vânătăi, iar cu mopul nu dau eu pentru că risc să îmburd iar găleata. Dar cele mai dese "accidente" le-am avut în bucătărie. Mai scap un vas, două, când le spăl. Ce să fac? Doar sunt alunecoase afurisitele. Şi mai mereu se aude un "poc", "tup", "bum", "bim" venind de-acolo. Până să se obișnuiască cu toate astea, prietenul meu trimitea prompt din sufragerie câte un "Eşti bine, totul e ok?".

Din reflex, ca reacție la boacănele astea, zâmbesc larg, stânjenit şi mă fac la faţă ca pătlăgica. Şi, bineînțeles, rostesc cuvântul care le însoțește mereu, "oopsi!".

De obicei fac haz de necaz şi mă distrez copios pe seama mea, mai ales că nu-s singura. Cred că motivul pentru care nu-l enervează stângăciile mele e că îl fac să râdă pe săturate.

Dar aseară a lipsit nelipsitul "oopsi!", cel simpatic. Era seară, eram destul de obosită pentru că tastasem toată ziua, până mi-a ieșit pe ochi, și îmi făcusem o cafeluță cu lapte ca să rezist până mai târziu un pic. Probabil citeam ceva foarte interesant că nu m-am uita unde pun cana. În secunda următoare un val de lichid maroniu zaharos se revărsa peste birou, apoi pe podea, perete, perdea. Pe tot biroul nu era decât un amărât de pix şi fix pe el am pus cafeaua. Am avut ceva de curăţat, mai ales că pusesem şi zahăr şi totul din zona afectată avea să devină lipicios. Mi-a fost o ciudă pe mine, mai să-mi dau palme. Noroc cu el care m-a liniştit şi mi-a zis că sunt lucruri şi mai grave. Încheiând, ca de obicei, cu "să fii mai atentă data viitoare".

Oare există leac pentru atâta stângăcie?