Mar 24, 2009

Viaţa şi cărările ei nebătătorite

Tuesday, March 24, 2009 Posted by The Mood Reader 17 comments
Am zis că o să mă duc la somn, dar am zis că totuşi mai stau câtva timp, doar eu cu mine. Singurele clipe în care apuc să respir.

De câteva zile mă macină două întrebări "Ce-ţi doreşti de la viaţă? Şi ce faci tu ca să-ţi îndeplinşti visele?". Întrebările au venit din partea surorii mele, care probabil a ajuns la o limită. S-a săturat de mine şi de letargia mea. Şi o înţeleg. Adevărul e că nimeni nu te poate ajuta dacă nu te poţi ajuta, în primul rând, singur.

Ce vreau eu de la viaţă? Nu ştiu. Vreau multe. Visez la mult şi visez într-una. Partea tristă e că mă rezum la visat. Când am ajuns să-i răspund la întrebarea "Ce faci tu pentru visele tale?" m-am împotmolit. M-am văzut nevoită să spun nimic. Pentru că asta am făcut, nimic. Am aşteptat ca totul să-mi pice din cer. Am aşteptat şi am îngânat precum în cântecul celor de la Holograf "Vreau o minune, vreau o minune-n viaţa mea!" Destul de patetic, aş putea spune. Am avut parte de câteva "minuni" până acum. Şi nu veneau niciodată pe rând. Veneau în cârd. Se manifestau zgomotos. Mă trăgeau insistent de mâncuţă şi îmi strigau "Hei, tu de-acolo! Ia uite aici. Eu sunt minunea ta. Eu o să-ţi schimb viaţa şi o să te scalzi în fericire."

După o bucată de vreme de alimentat speranţe în necunoştinţă de cauză, rămâneam cu mâna goală. Mai pustie ca înainte. Mai confuză ca înainte. Oare ce-mi doresc de la viață? Îmi doresc povestea. Îmi doresc tacâmul complet. Și mai vreau liberate, vreau să cunosc lumea, să o respir.

Până la facultate mi-am dorit să fiu profesoară de engleză. Am dat la "LMA", unde modulul pedagogic e opţional. Oare m-am apucat de el? Da, aţi ghicit, răspunsul este nuuu.

Am mai vrut să fiu psiholog. N-am dat la Psihologie, pentru că nu eram chiar hotărâtă și nici nu aveam sprijinul alor mei. Adevărul e că, mai mult sau mai puţin, sunt un fel de psiholog pentru că sunt de multe ori, mama-răniţilor, cum îmi zice Andreea. Deşi am probleme, ca tot omul, trebuie să mi le însușesc pe ale altora şi apoi să le rezolv. Oricum, jobul ăsta nu e plătit şi, deşi îl fac cu mare plăcere, nu îmi aduce pâinea pe masă.

Am mai vrut să mă fac fotograf. Câțiva ani am meşteşugit cu Photoshop și alte cele. Era în vogă să ai poze editate pe hai cinci. Era în vogă să știi edita. Şi nu, nu erau editate cu ramă roz şi inimioare şi balonaşe. Îmi place să cred că am făcut o treabă destul de draguță. Cel puţin aşa mi s-a spus. Am făcut şi eu câteva fotografii prin călătoriile mele, le-am pus pe deviant art şi, apoi,...nimic. Am sărit la alt vis. Nu mai știu care era. Aaaa, da...scrisul.

Am început să scriu. De un an tot încep cartea aceea, care va fi mai ceva ca Harry Potter şi Twilight la un loc. Am început un blog. Am scris o vreme. L-am şters. Mi-am făcut altul. L-aș șterge și pe acesta, pentru că îmi dau seama că scriu cretinării, dar ar fi păcat de temă, am meșterit mult la ea. Daaa, alt vis de al meu. Web design. Încă unul pe care care s-a pus praful.

Mai visam să călătoresc. Cât mai mult. Oriunde. Să mă umplu de energia universului. Să fiu martoră la miracolul lumii. Al omului. Al naturii. Dar bine, pentru asta am nevoie de bani. Un minim de bani. Pe care nu-i am. Pentru că nu am o slujbă. Ca să am o slujbă trebuie să am timp pentru ea. Şi trebuie să fiu bună în ceea ce fac. Dar pentru asta trebuie să aflu ce vreau sa fac.


Să revenim la întrebarea serioasă. Ce vreau de la viață? Ce vreau? În esenţă mi-aş dori un singur lucru. Să fiu iubită. Da, să fiu iubită. Nu-mi prea pasă ce slujbă o să am, numai să fiu în stare să o duc, unde o să locuiesc, ce haine o să îmbrac, atâta timp cât o să mă aștepte cineva cu braţele deschise, şi cu privirea caldă şi plină de dragoste doar pentru mine. Care să mă ia în braţe şi să zică şi să îmi spună vorbe blânde şi frumoase şi că totul va fi bine. Dar cică dragostea nu ţine de foame. Şi aşa eu n-am fost prea norocoasă într-ale amorului. Şi totuşi asta aştept. Bine, dar cine nu aşteaptă? Toţi vrem aşa ceva. Mai mult sau mai puţin. Oricum, majoritatea. Întrebarea rămâne valabilă. Ce vreau? Apoi dacă descopăr în sfârșit, mai rămâne să aflu ce pot să fac şi să aplic. Voi ce vreţi de la viaţă?

P.S. Cândva mă tenta să descopăr Nirvana (no, not the band).
P.S. P.S. În timp ce scriam asta visam la o minune.
Holograf - Vreau O Minune

17 comments:

Cristian Lisandru said...

Visez la mult şi visez într-una... Aşa ai scris tu. De ce oare, dacă m-ar întreba cineva, aş da acelaşi răspuns?!

zurliu said...

Am visat şi eu ca tine, mai putin la partea cu scrisul unei cărţi.
La mine au mai revenit pasiunile din când în când şi sunt convins că au să mă ajute în viitor. Deci n-au fost degeaba nici visurile tale.

neydamn said...

hmm... nu cred ca as fi in stare sa iti spun ce sa faci, tu te cunosti pe tine insuti, si cred ca deep inside u r hart knows what she needs, so... hmmm, know u r self and listen to u r hart... fixeaza ti un scop si urmareste sa ti l atingi... i kow u can >:D<

Claudia said...

Hmmm...daca asta te face sa te simti mai bine sa stii ca nu esti singura care viseaza intr-una si n-are un scop precis in viata.Si eu intru in aceeasi categorie...Ba ca vreau sa fac ceva,ba ca dupa aia imi place alt lucru.
In legatura cu iubirea,tu ai spus-o si sunt perfect de acord cu tine,toti cautam si vrem asta.Eu una daca ma simt iubita,am curajul sa trec peste toate si sa infrunt furtunile din viata mea mult mai usor...Cred ca iubirea e singura care imi da putere cu adevarat.
Eu zic ca e o chestie buna sa continui sa visezi la ea si sa crezi ca va veni pentru ca nu stii niciodata ce iti rezerva viata.Tu trebuie doar sa o lasi sa te gaseasca si sa vina la tine...

zborplacut said...

eu vreau casuta mea si vreau sa ajung procuror. gata. am zis-o. si in sensul asta ma dezbat deja ed un pic de timp. si sa stii ca merita sa iti urmaresti pasiunea. fiecare pas facut iti aduce satifactie si incredee in fortele proprii, dar si entuziasmul unui copil care va primi jucaria mult visata.
visez sa fiu fericta si sa traiesc o iubire ca-n povesti, dar stiu ca acestea sunt vise care nu tin de mine ca cele de mai sus.
concluzia la care am ajuns e ca trebuie sa iti imparti visele, si sa ai puterea si mai ales ambitia sa le urmaresti. daca nu gasesti suficienta ambitie, atunci ele nu sunt vise cu adevarat. :D
pt cele adevarat trebuie sa fim in stare sa mergem si pana-n panzele albe.

Teo said...

Daca iti doresti cu adevarat ceva, eu cred ca acel ceva va deveni realitate. Eu mi-am dorit un copil de tanara- sa crestem impreuna, un job care sa-mi placa, o anumita facultate pe care sa o termin si, bine-nteles, pe El. S-au intamplat. Cam anapoda, dar s-au intamplat. Am un copil frumos si obraznic, un job care imi ofera satisfactii, sunt studenta la SPA si, de curand, l-am intalnit si pe El. Viata poate fi uneori atat de agitata... Profita de fiecare clipa. Ai sa descoperi ca e atat de frumoasa!

Liviu said...

partea cu visatul a inceput sa imi dea dureri acute de cap si mie, dar este singura optine. :)):)):)) why not ? ..... eu sunt sigur ca o sa iti gasesti tu ceva care sa iti placa sa faci... doar incredere iti rebuie

Ioana said...

Eu cred ca ar fi trist sa te opresti din visat.Oamenii fara vise is goi,nu mai au nimic in ei.nu conteaza la ce visezi, conteaza cat esti de motivata sau ce anume te motiveaza sa iti indeplinesti visele. Raspunde mai intai la intrebarea asta si dupa vei stii ce sa faci :)

Mihai said...

marry me

ina said...

Eu cand m-am confruntat cu gandurile astea, din comoditate cred, am decis ca nu mai vreau nimic. Si pt o perioada scurta, chiar asa a fost. M-am transformat frumos intr-o molusca, si daca nu venea primavara sa ma scoata din hibernare, ramaneam asa.
Acum stiu ce vreau si -nu stiu daca o sa te ajute-, desi e f vag, iti zic: vreau sa las ceva in urma. Sa deschid cat mai multi ochi, sa contribui pt schimbarea mediului in care o sa ne crestem, pana la urma, copiii.
Sau, uite, macar sa ajung sa imi respect principiile.
P.S. Ziceam ca sunt leu doar in teorie, pt ca practic, ar insemna chiar sa fiu fun si sa am increderein mine

Amy said...

Da, asa am avut si eu tendinta. Asteptam ca totul sa pice din cer, lasam norocul sa-si faca treaba. Dupa un timp n-a mai mers si m-am trezit, mai bine zis m-am lovit cu capul de sus si a trebuit sa pun piciorul in prag, sa ma gandesc bine, ce imi doresc, ce vreau sa realizez, ce vreau sa fac in viata....etc. Si...mi-am facut un plan, un plan la care trebuie multa munca si mlta vointa. Pana la urma visele nu se pot realiza daca stai doar si te gandesti la ele. Efortul pe care il depui te va duce la un rezultat satisfacator, un rezultat de care vei fi mandra in final.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

@Teo: Nu zic ca viata nu e frumoasa, dar uneori poate fi atat de greu sa faci ceea ce trebuie. Ma bucur ca ai reusit sa-ti traiesti visele, stiu ca atunci cand se intampla, este minunat:). Cat mai multe succese si pe viitor!

@Liviu: De incredere duc lipsa.

@Ioana: Si de motivatie duc lipsa. M-am prea obisnuit sa stau pe banca de rezerva.

@Amy: Acum lucrez si eu la un plan. Numai sa binevoiasca sa-mi iasa, de data asta.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

@Cristian: Oare ce soarta au visatorii cronici?

@Zurliu: Nimic nu e in zadar, doar ca e greu sa ajungi sa valorifici fiecare ceva.

@neydamn: thanx, buddy! >:D<

@Claudia: Chiar o las pe ea sa vina la mine:D.

@zborplacut: Asta ziceam si eu. Oare ce imi doresc suficient de mult incat sa lupt pentru acel lucru.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

@ Ina: tot molusca si eu, tot in hibernare:|.

Ozana said...

Vise ca vise...

Ce dubios. :) Am vise total diferite... fata de tine. Eh, asta nu inseamna ca nu ti-am inteles sfarsitul.

Iubirea ca iubire.

Anyway, orice-ai face, oriunde ai fi, oricum ai fi... e bine sa stii cate ceva din fiecare. :)

Selena said...

esti cumva balanta?;;)

Selena said...

ma uimeste ca ne asemanam mult la stilul de a gandi