Jan 6, 2009

Destin sau liber arbitru?

Tuesday, January 06, 2009 Posted by The Mood Reader 10 comments
Mi-a revenit obsesiv întrebarea, în urma citirii unui articol pe tema asta. Oare chiar există aşa numitul destin?

De multe ori micile-mari coincidenţe ale vieţii par să spună că da, există. Totuşi, o mare parte din mine refuză să creadă că viaţa mea e ţesută undeva pe un plan suprem, de neclintit, pe care sunt ţesute şi miliarde de alte vieţi.

Apoi, rumegând această idee, ajung la concluzia că poate nu e chiar aşa de rău. Găseşti confort în zicala "ce e al tău, e pus deoparte". Am văzut câteva filme care aveau oarecum şi această tematică: "Babel", "Crash", "The Air I Breathe" şi mi s-au părut fascinante.

Ideea de destin mă intrigă, la fel cum ca pe mulţi alţii. Unii ajung chiar să-şi ghideze toată viaţa după un principiu, cel al unui destin atotputernic. Fac tot ce le stă în putinţă pentru a afla ce le este rezervat (astrolgie, ghicitoare, vrăjitoare etc.). Ce nu înţeleg eu, e pentru ce atâta efort? Din moment ce e destin, el va veni. Nu trebuie să se chinuie să-l anticipeze, e el acolo "pus de-o parte". Doar dacă ei cred că poate fi înşelat. Ori atunci n-ar mai fi destin.

Eu una nu găsesc consolare în a avea totul hotărât de dinainte şi că trebuie să îmbrăţişez ce "mi-a fost scris".

Pe de altă parte, ideea de liber arbitru mi se pare că înglobează ideea unui haos suprem, unei lumi în care totul e la mila întamplării şi îmi pare, la fel, destul de înspăimântătoare. Acceptând ideea de haos ar însemna că orice decizie aş lua, rezultatul va fi întotdeauna neaşteptat şi poate chiar deosebit de negativ, lucru nu tocmai liniştitor.

Un factor major în acest carusel e evoluția ca ființă individuală, educația primită în sânul familie și statutul social. Dar dacă n-a avut niciodată un cămin? Sunt oameni care ajung să aiba o viaţă împlinită (nu mă refer la aspectul material) în ciuda atâtor neajunsuri. Dar asta cred că ţine de calităţile puse în acel om (genetică ar spune oamenii de ştiinţă) şi mai ales de capacitatea de a le folosi.

Oare cum se dobândește această capacitate? Până la urmă ce primează, natura, sau genetica? Am avut o dezbatere pe tema aceasta, în liceu, dar nu-mi amintesc care fost rezultatul. Aș putea diseca la nesfârşit acestă dilemă şi nu cred ca aş ajunge prea curând la un produs final satisfăcător.

Însă, în cazul problemei destinului, am ajuns la o oarecare concluzie. De-a lungul anilor, m-am tot gândit la cele două posibilități (soartă sau liber-arbitru), iar mintea mea a ales o reconfortantă cale de mijloc. Calea aceasta, de mijloc, ar fi următoarea. De-a lungul vieţii avem posibilităţi şi posibilităţi puse în faţă de Dumnezeu, sau forța Universului. La momentele de răscruce din viaţa noastră, ni se înfăţişează nişte cărări bine gândite şi ni se pune întrebarea: "pe care drum vrei să mergi?". Apoi cred că alegem, uneori conștienți, uneori mai puţin, sau chiar deloc, dar avem înaintea noastră atât destin cât şi liber-arbitru. Şi indiferent de ce alegem, pasul următor ne duce spre alte posibilități bine construite.

Spre deosebire de un destin suprem, viața este în mare parte în mâinile noastre şi nu chiar la mila întâmplării iar rezultatul alegerilor, la sfârșitul vieții ajunge să fie o surpriză pentru viaţa însăşi. Prin urmare, am fi suma alegerilor noastre, pe de o parte, dar am beneficia și de magia şi misterul soartei. Cred cu tărie, că viața nu se rezumă la ceea ce se vede, că trece dincolo de palpabil. Viața are întotdeauna are un pic de magie. Doar că nu știm sigur de unde vine şi asta ne sperie.

10 comments:

Liviu said...

"Destinul" este o tema foarte interesanta de discutat, dar eu cred ca 2 oameni s-ar putea contrazice o viata intreaga pe tema asta, fiecare avand o conceptie partizana. eu vad viata ca pe un fir de ata pe care noi mergem, la momentul de rascruce, trecem pe alta si tot asa..... stiu , nu e bine , dar la ora asta nu pot sa fiu serios :)):)). Nu mi-e frica de viata, ei ii este frica de mine.:)):))

Eternal Sunshine of the Spotless Mind said...

Adevarat ce zici tu aici:)). Alte cateva milioane de oameni dezbat tema asta in diverse imprejurari. Nimeni nu stie cu adevarat ce si cum, sau cine are dreptate pana la urma. Si tema va fi la fel de dezbatuta si peste alte cateva mii de ani and so on:)...Dar trebuie sa recunosti ca si asa e o tema fascinanta.

Liviu said...

fascinante sunt toate problemele la care omenirea nu a gasit vre-o explicatie, si dupa parerea mea nimeni nu o sa ajunga la nici o concluzie si asta mi se pare si mai interesant. oricum nu mai avem mult timp pana in 2012 (anul in care toti paranoicii o sa dispara, pentru ca ei prevad sfarsitul lumii)

(despre postul tau , ca pana acum am batut campii) eu cred ca fiecare are un destin propriu, pe care noi il putem modifica prin gandire si prin progres sau printr-un talent. si in viata publica sunt destule exemple, majoritatea celor care prezinta stiri nu au facut o facultate de profil, unii oieri ajung patroni de echipe de fotball, multe Fetitze usuratice ajung vedete (simona senzual, imi permit sa ii scriu numele cu litere mici). totul depinde in viata de ce porti in bagajul de cunostinte sau de un ceva anume ce te face diferit fata de ceilalti.

Claudel said...

destinul omului pentru mine este precum o mare panza de paianjen, totul e posibil si fiecare posibilitate e doar un mic fir spre o alta mica panza de la un punct in timp si spatiu x pana la un alt punct y, si fiecare rascruce e doar o decizie pe care o luam, buna rea sau cum o fi, e un punct intre amintirile ce ne leaga de trecut si cu cat inaintam in varsta amintirile ne urmaresc, sunt mereu cu un pas in urma doar pentru ca azi e prezent, si e infinit si pentru ca oricum viata in sine e un loop infinit si oricat ai incerca nu poti sa scapi din capcana timpului, totul pare drept un mare hotel si toata viata deschizi cate o usa spre o alta usa... si asa mai departe pana ajungi la un capat ca sa incepi din nou de la un alt capat, gandeste-te ca esti o bucata de material care se tot recicleaza la infinit... daca ti-ai putea aminti tot ce ai facut in viata anterioara, poate doar asa chiar ai putea invata din greseli si data viitoare ai putea incerca si altceva, poate o alta usa spre un alt destin, intr-o alta viata, dar multi tind sa nu mai creada in destin, iau totul asa cum vine, iau deciziile dupa cum le vine si nu regreta niciodata pentru ca normal nu stiu ce ii astepta la acest capat sa nu mai vorbin de ce urmeaza, but heh don't quote me on this one :)

malex said...

parca as fi scris eu articolul .. inainte de a citit concluzia ta despre destin si liber artitru doream sa-ti sugerez ideea ca Dumnezeu care ne ofera in viata anumite cai pe care noi le putem sau nu alege. bun articol .. imi place

Selena said...

Eu cred ca religia este departe de ceea ce invatam in scoala,unde nici macar profesorul nu pare a crede ceea ce spune.
Tind sa cred ca,in ciuda abaterilor de la drumul "ales",exista ceva ce ne deviaza spre el.Dar atunci toti cei care incep razboaie,sau distrug milioane de oameni intr-un fel sau altul sunt pe drumul lor:-? Asta mi se pare o delimitare a binelui de rau.Sau poate aceasta curatare in masa este cu un scop (aparent inexistent):|.Well,dovezi confirma si infirma existenta destinului.Ramane sa mai cercetam,desi prevad ca pot trece ani buni pana la o conzluzie mai clara.Asta daca nu vom fi introdusi chiar si mai mult in ceata.
Si intrebarile nu se opresc aici.De ce dezbatem acest subiect daca,inevitabil,in vietile noastre se vor intampla anumite lucruri,la mana destinului sau in propriile maini?Din dorinta de a filozofa sau in cautarea adevarului,care poseda o singura varianta?
O sa ma opresc aici,azi imi urasc asa-zisul destin si am un simt febril al intrebarilor.

Exe said...

Notiunea de "destin" ajuta sufletele slabe sa accepte viata care o au.

Nu cred ca urmam o viata scrisa, nu cred ca cineva e "sus" si ne judeca/iubeste/ajuta/pedepseste, nu cred in existenta a ceva mai presus de gandirea si capacitatiile noastre.

Cred ca totul in lume e urmarea gandurilor respectiv a actiunilor noastre.
Suntem mai liberi decat inca putem realiza.

Noi de cream/conducem propria viata.

CurlyMe said...

Eu cred ca "Everything happens for a reason". De multe ori ma revolt in fata unor chestii pe care le patesc, pentru ca mai devreme sau mai tarziu sa imi dau seama ca e mai bine ca a fost asa. Nu, nu e complacere, nu e nici macar acceptarea situatiei. E doar constientizarea faptului ca toate s-au intamplat asa cum trebuia. Well, trebuie sa recunosc ca nu tot timpul imi iese chestia asta, but still..constat ca se aplica adeseori.

CurlyMe said...

Ce mi se mai pare mie fascinant in legatura cu tema asta e felul in care oamenii isi influenteaza unul altuia vietile. (in mod intentionat sau nu) "Babel" a suprins perfect ideea.

neydamn said...

sunt pe principiul ca viata e in mainile tale, si alegerile sunt ale tale, indiferent ce alegere iei, important si cel mai important, din punctul meu de vedere, este sa iti asumi responsabilitatea pentru alegerea facuta, cei mai multi fugim de responsabilitati, ne ascundem sub o umbreluta, e greu sa alegi si sa iti asumi riscul in viata, destin sau liber-arbitru, tot raul este spre bine, iar cand esti la pamant priveste si cealalata jumatate plina a paharului, pe acest principiu merg, chiar daca am luat decizi proaste, intotdeauna a urmat ceva bun, asta e viata ...