Nov 27, 2008

Spini

Thursday, November 27, 2008 Posted by Rapunzel
Mă înec încet, dar sigur, într-o mare de gânduri tulburi ce nu-mi folosesc la nimic. Regrete. Vina ce apasă greu pe pieptul meu împietrit ca o stâncă amară de granit. O şansă de a demostra că eram ce credeam, dar am dat cu piciorul.

Mă pedesesc nemilos fără să ştiu până când. Apoi letargie. Sunt Don Quijote şi mă lupt cu morile de vânt, cu neputinţa propriei mele minţi. Neputinţa de a trăi. Neputinţa de a face ceva pentru mine. Nimic din jur nu îmi inspiră viaţă. Un cerc vicios din care s-ar părea că nu e scăpare.

Un gust metalic îmi străpunge neîncetat mintea. Ciobul eşecului e înfipt adânc. Un spirit ologit de minţi înguste şi tiranice ce ţin strâns cu dinţii de o crudă nevoie de dominare şi putere menţinută emiţând un mesaj subliminal ce arde şi înghite ca un virus veşnic înfometat orice manifestare a unei gândiri independente..."Nu eşti nimic ...". Mii de întrebări fără răspuns bântuie neîncetat subconştientul amorţit. Ştiu că sunt acolo undeva ... Aşteptând să mă trezesc dintr-un vis bizar.

O lume întreagă mă aşteaptă cu braţele deschise. Dar pentru cât timp? Mă zbat să stârpesc laşitatea paralizantă şi starea de "comfortably numb" ce roade ca o rugină infectă dorinţa de viaţă.