Eu sunt trează de pe la 4 pentru că somnul mi-a fost întrerupt, din nou, de vecini melomani. De asta au fost niște băieți de băieți cu pasiune pentru hip-hop oridinar. Și mai și stăteau la povești la volum maxim, pentru că și muzica era, în mod normal, la volum maxim. M-am chinuit în pat vreo două ore, cu perna și plapuma peste cap, dar vezi să nu ajute. În momente de genul mă bucur că n-am permis the port-armă.
Cred că stau deasupra, în locul tipelor care au plecat după ce au inundat bucătăria proprietarului. Știu asta pentru că apa a trecut și prin tavanul nostru și după aceea am auzit câteva zile doar sunte de ciocan și bormașină. Câtă caznă am avut și cu dumnealor. Aveau ceva cățel care plângea într-una, pentru că îl lăsau singur mult timp. În timpul zilei nu era mare lucru, puteam să stau la calculator, cu căștile pe urechi și era suportabil. Dar se întâmpla adeseori și noaptea. După ce au făcut alți vecini scandal a dispărut câinele.
Și pe când am zis că pot răsufla ușurată, dragele de ele au început să fie foarte matinale. Se trezeau așa pe la 5-6 și deschideau televizorul. Cu asta m-am obișnuit, dar apoi probabil au prins curaj că n-a comentat nimeni nimic și au început cu sesiunile muzicale. Erau pasionate de niște melodii de pe la biserică, și le puneau pe repeat în draci. Eu plecam la muncă la 9 dimineața și mă întorceam pe la 8, pentru că programul era de la 10 la 7, dar era departe sediul de unde stau. Și uneori mă întorceam la capătul puterilor și tot ce-mi doream era să dorm ca un buștean, dar ele se certau și auzeam numai țipete și bubuituri de sus. Și dimineața a luam de la capăt cu muzica.
Am îndurat cât am îndurat până într-o zi, când m-am trezit cu "Iisus, te iubesc, bla bla bla", pusă pe loop. Nici cu dopurile în urechi n-am reușit să scap, așa de tare era muzica. Ruptă de somn și cu o falcă în cer și una în pământ m-a dus sus și i-am bătut la ușă. Aveam deja un scenariu în cap, printre care și "Așa te învață Iisus, să chinui două etaje cu tânguieli de la casetofon"? Nu exagerez când zic două etaje, pentru că auzeam ecoul de la muzică de cum am ieșit de pe ușă. Dar până la urmă am rugat-o să dea mai încet, sau să-și amâne ritualul pe amiază. Nu i-am vorbit urât, dar cred că s-a speriat la cât de amenințător trebuie să fi arătat. Eram nemaispus de furioasă. Oricum, după faza asta au lăsat-o mai moale. Au rămas destul de gălăgioase, dar la un nivel suportabil.
