Jan 1, 2013

Doar de bine

Tuesday, January 01, 2013 Posted by The Procrastinator 2 comments
E mai mult o întâmplare că scriu tocmai azi, în prima zi a noului an. Nu aveam intenția să fac o retrospectivă, nici să fac rezoluții pentru 2013, pur și simplu mi-era dor să scriu, iar am și zi liberă și dispoziție.

În perioada postării anterioare mă simțeam copleșită de o anumită problemă, dar între timp am găsit răspunsul. M-am mobilizat și mi-am găsit un nou loc de muncă, tot la o multinațională, deși inițial îmi promisesem că nu o să mai aplic la astfel de companii, într-atât am fost de dezamăgită de acea experiență. Însă ce-am găsit mi-a depășit așteptările. Ceea ce îmi părea în primă instanță o soluție de foarte scurtă durată, a ajuns să însemne pentru mine, treptat, mult mai mult, pentru că îmi plac grozav de tare noii colegi (dintre care mi-am făcut deja prieteni) și pentru că se pare că mi se potrivește ceea ce fac. Este a treia lună de când sunt aici și deja sunt adaptată mult mai bine decât eram dincolo, după mai bine de jumătate de an. Am, din nou, foarte puțin timp liber, dar nu pare să mă afectez nici pe departe pe-atât de tare ca înainte. I guess I am in just a really good place right now. În rest, am rămas aceeași devoratoare de muzică și seriale (iar din cînd în cînd și cărți).

Dar dacă tot e 1 ianuarie, ce-ar fi să mă gândesc la ce-mi doresc pentru 2013? Hmm. În primul rând îmi doresc aceeași relație minunată pe care o am cu prietenul meu meu și sora mea, pe care îi iubesc nespus de mult. Apoi îmi doresc cât mai multe ieșiri cu colegii, cât mai multă muzică bună, cât mai multe seriale, filme și cărți care să mă țină cu sufletul la gură. Și bineînțeles, sănătate.

Cam atât aveam de zis. Sper ca și pentru voi să se fi încheiat 2012 la fel de bine ca și pentru mine. La mulți ani și să fiți iubiți!
    

Winter's Kiss from Acordul Fin on 8tracks Radio.

2 comments:

ina said...

Sunt singura care crede ca un val de energie pozitiva s-a intamplat in ultima vreme?

The Procrastinator said...

I donno, nu m-am gandit la asta pana acum :).