Pe cât de entuziasmată eram când am luat hotărârea că o să mă apuc serios de scris, pe atât de lipsită de motivație mă găsesc azi. Sunt prea obișnuita să fac doar ce-mi iese cu ușurință și să renunț cum dau de greu. Îmi propusesem ca primul lucru pe care să-l fac în fiecare dimineață e să mă străduiesc să aștern niște rânduri. Dar mai mereu amân și găsesc altceva mai "bun" de făcut. Până trec prin emailuri, prin articolele din Reader, prin feed-ul de pe Tumblr și ajung la zi cu serialele, s-a dus ziua.
Din teama de-a nu lăsa actualitatea să treacă pe lânga mine, am ajuns să-mi bombardez mintea cu informații, pe care nici nu le mai pot procesa îndeajuns. M-am abonat la zeci de ziare, bloguri și canaluri de Youtube. După ce epuizez doza zilnică, abia dacă apuc să rumeg ce am citit/văzut/auzit. De asemenea, cred că și slăbiciunea pentru seriale ușurele m-a făcut vulnerabilă și predispusă spre pasivitate. Creierul meu s-a obișnuit prea tare să savureze imediatul. Într-atât s-a agravat treaba încat nici nu mai am răbdare să mă uit la filme dacă-s singură.
Iar când mă trezesc în fața ecranului gol, lipsită de idei, capitulez repede. Nu reusesc să trec peste momentul în care aud doar greieri răsunându-mi în țeastă. Uneori e atât de dureros sentimentul de inutilitate încat apelez direct la anestezice (da, tot de seriale vorbesc) și intru într-o oarecare formă de hibernare, în timp ce ochii îmi sunt lipiți de imaginile frumoase. Și după câteva ore de privit ajung să uit că trăiesc în Romania, să cred că-s Zoe Hart și că am ceva de împărțit cu Lemon Breeland.
Mereu am câte-un motiv care să justifice lipsa progresului meu, dar adevărul e că sunt doar scuze. Scuze penibile care trebuie stârpite. Trebuie să continui să mă iau la trântă cu comoditatea asta paralizantă până într-o zi, când voi câștiga și ea se va retrage cu coada între picioare.
Hard work often pays off after time, but procrastination always pays off now.
0 comments:
Post a Comment