Feb 12, 2011

Prima Remunerație

Saturday, February 12, 2011 Posted by The Mood Reader 6 comments
Trebuie să recunosc că îmi imaginam mai emoţionant momentul în care o să primesc primul fluturaş de salariul, primii bănuţi câştigaţi cu trudă, dar n-a fost chiar aşa şi o să scriu mai târziu de ce.

Ei, da, sunt o tânără independentă care-şi ia o pâine aşa cum o fac mulţii tineri de vârsta ei, muncind cu mult peste ceea ce se reflectă în remuneraţie. I am what people call a corporate slave. Însă aş fi nedreaptă să nu iau în vedere şi aspectele pozitive. Mulți tineri de vârsta mea caută cu disperare un loc de muncă și cel puțin pentru asta sunt recunoscătoare.

Totuși atitudinea unora din cercul meu din cunoscuți, în legătură cu intrarea mea pe piața muncii, a fost destul de deranjantă. Îmi puneau întrebări ridicole și când refuzam vreo invitație de a ieși pe motiv că aș fi obosită, se comportau ca și când știu ei mai bine, iar eu la serviciu nu fac altceva decât să stau și să mă uit pe pereți, iar la sfârșitul lunii să-mi iau banii crescuți pe garduri. Chiar și atitudinea a lor mei a fost ceva în gen : "Da cât de greu ar putea fi?"
Am încercat să trec peste toate astea, însă o ultimă întrebare m-a zgândărit un pic:

"Naaa, cum te simţi la primul tău salariu? E un moment deosebit, nu?"

Cum aş putea să mă simt? Nici n-au intrat bine banii că deja s-au şi terminat. Facturile şi stomacul nu aşteaptă. Săptămâna asta a fost ziua mea şi nu mi-am permis să-mi iau nici un lucru de pe wishlist. Cum aş putea să mă simt când realizez cât de greu e să trăieşti cu lipsuri?

Sunt sentimente pe care nu le-am încercat cătâ vreme am trăit din alocaţia dată de părinţi. Chiar dacă n-am trăit într-un răsfăţ şi nu-mi îndepplineau orice dorinţă, aveam întotdeauna lucrurile de bază, nu duceam grija zilei de mâine.

Aşadar cum aş putea să mă simt când nu am înţeles semnificaţia banilor până în momentul în care am început să muncesc pentru ei şi am încetat să mai primesc de acasă. Nu-i atât de lesne când faci calcule peste calcule ca să-ţi iasă de-un film o dată pe lună. Ce emoţie ar putea să mă încerce? Doar lucrez într-o multinaţională, nu pe catwalk.

Încerc să mă obişnuiesc cu gândul că o vreme bună atâta va fi. Şi trebuie să mă împac cu alegerea pe care am făcut-o. Puteam să-mi văd de viaţa lipsită de griji pentru încă cel puţin doi ani. Poate pentru restul vieţii. Trebuia doar să continui să fiu marioneta părinților mei. În schimb am ales drumul acesta, pe care îmi doresc să învăţ să îl iubesc orice ar fi.

Nu mi-am imaginat că poate fi atât de greu să-ţi iei viaţa în propriile mâini. Energia şi timpul îmi sunt absorbite aproapre în totalitate de un job pe care încerc să mă conving în fiecare dimineaţă că nu-l urăsc. Şi câştig cât să pot trăi la limita subzistenţei.

Sunt recunoscătoare că am găsit un loc de muncă, că am făcut un pas mare spre independenţă, că adun experienţă, că timpul trece repede şi nu mă plictisesc, dar de aici până la a ţopăi de fericire mai e un pic.

6 comments:

DOAR NOI said...

e greu... pentru multi. si eu trec prin aceeasi nemultumire, doar ca am o meserie care imi place... inca... asa putin. dar salariul este mizer! dupa ani de scoala.. experienta... tot....

La multi ani frumosi, cu bucurii, zambete, impliniri, satisfactii pe toate planurile!

The Mood Reader said...

Multumesc, la fel! :)

Pacatoasa said...

Mereu va mai fi ''ceva''. Ceva mai mul, mai bine, mai altCEVA, care va lipsi, si care nu ne va da voie sa ne bucuram. :(

Richard M. Ilie said...

La multi ani :)
Tine-te tare.. pana la primul concediu macar.

Omul-Ancoră said...

Ioana, sigur te vei obisnui,iar pe cand te vei obinui vei vedea ca nu mai e nevoie sa te obisnuiesti pentru ca situatia s-a imbunatatit. Eu trec prin asta inca din timpul facultatii (adica de vreo 3 ani). Calcule peste calcule doar pentru a avea bani de un ceai si niste iesiri la teatru. La inceput a fost frustrant, dar in prezent am invatat sa traiesc cu asta, sunt sigura ca e doar un moment al vietii, asa sunt uneori inceputurile, pe urma..va fi mai bine.
Haide..va fi bine.

The Mood Reader said...

@Un Trup: I know. Deja e mai bine! :) >:D<
@Richie: Gracias! >:D<