Jan 9, 2011

Tristeţea Vehementă

Sunday, January 09, 2011 Posted by The Mood Reader , , , 14 comments
Mai nou, cuvântul la ordinea zilei ar fi oboseală. Tranziţia de la viaţa pseudo-boemă la un job full time şi la un orar imposibil n-a fost pe-atât de uşoară pe cât mă aşteptam. Aveam o vagă idee că timpul meu preţios va intra semnificativ la apă, dar teoria e mult mai generoasă în comparaţie cu practica.

Lucrul cel mai familiar mi-e acum patul, care promite să-mi lingă rănile la sfârşitul fiecărei zile. Să nu se înţeleagă greşit, sunt încă entuziasmată că am găsit jobul mult râvnit, doar că am de procesat atâtea informaţii noi că uneori am impresia că o să-mi ia foc capul.

Mediul de lucru e surprinzător de paşnic. Nu credeam să găsesc atâţia oameni de treabă pe m2. Dar asta nu înseamnă că am scăpat de anxietăţile de rigoare. În zilele mai proaste am tendinţa să mă izolez, lucrur deloc lesne de făcut când dau nas cu cineva oriunde m-aş întoarce. Şi atunci mi-e groază să nu mă ia cineva la întrebări. Ce aş putea spune? Că-s cam antisocială de felul meu? Că îmi doresc să fiu invizibilă în majoritatea zilelor mele? Că nu mă simt deloc bine când am lupa pe mine? Că urăsc ziua mea onomastică când trebuie să fac faţă valului de felicitări şi amabilităţi care mă fac să mă simt nelalocul meu şi să tânjesc după pelerina magică a lui Harry Potter?

De asemenea m-am văzut silită să mă confrunt cu stima de sine căzută de mult în puţ. În fiecare zi mi se reaminteşte că am impresia că aproape orice e mai deştept / descurcăreţ / simpatic / atrăgător decât mine.

Da, da, ştiu că sună văicăricios, dar chiar acum nu-mi vine deloc să îmbrac haina maturităţii şi a demnităţii. Mă simt cum mă simt. Sunt cum sunt. Şi azi nu e o zi bună pentru mine. Mi s-au redeschis nişte răni mai vechi. Black Swan deşi mi s-a părut destul de slăbuţ, a reuşit să trezească nişte demoni pe care m-am străduit să-i îngrop, dar la ce folos dacă nu i-am omorât? M-am regăsit, parţial, în personajul Ninei şi anume în dârza ei căutare de perfecţiune şi în dorinţa de a mulţumi pe toată lumea. Na, in fine, sper să fie doar o pasă proastă şi să revin cât mai curând la sentimente mai bune.

14 comments:

metafizicx said...

cheer up

Dan V. said...

Exact de ce ai spus tu aici mi-e mie unul frică în momentul ăsta. Pe de altă parte, caut tot mai insistent (că nah, ar fi cazul...) trecerea în zona "serioasă" a vieţii. Şi căcat, de nu e de căcat situaţia...

Here's smtg to lighten up your spirits:
http://www.youtube.com/watch?v=1O1MNNavhn8 >:D<

Dan V. said...

Hehe, şi ca să vezi potriveli frumoase, următorul link pe care am dat click imediat după blogul tău a fost asta: http://8tracks.com/tylr/songs-that-make-you-feel-better

Mna, îmi pare rău, da' de-acum vrând-nevrând va trebui să te simţi ceva mai bine. :))

The Mood Reader said...

@Şerban: I'm really trying :).

The Mood Reader said...

@Dan V: He he, thanks for the lovely music! >:D< Chiar nu am de ales, va trebui sa ma inveselesc;)).
By the way, succes si tie in transee! Sper sa supravietuim zonei "serioase":D.

haispunecinecine said...

cred că cel mai potrivit pentru starea asta e: CĂCAT.
Cu patos, aşa...
Eu cred că faptul că eşti ocupată e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla în contextul în care, atunci când eşti deprimat, tinzi să te concentrezi asupra stării (pentru că nu-ţi dă pace), şi să te afunzi în ea.
Ca să uiţi de stare, trebuie să uiţi de tine, să te pierzi puţin de tine.

Eu încerc să fac asta acum (sunt motivată cu atât mai mult cu cât încep sesiunea), şi cam merge. Mai e şi sentimentul satisfacţiei că nu ai pierdut timpul.

În final, cred că cel mai bine e să nu iei în serios starea asta.
Nici n-ai de ce, pentru că trece, nimeni nu e complet stabil, nici măcar în suferinţă.

P.S. Mă simţeam prost că am uitat să te felicit de Sf. Ion, mi-am adus aminte prea târziu, dar mă bucur că şi pe tine te jenează urările. Nu mă mai simt vinovată :)). Sunt un jeg mai mic eu.

haispunecinecine said...

La început am mâncat un cuvânt.
Reformulez:

„red că cel mai potrivit CUVÂNT pentru starea asta e: CĂCAT.”

haispunecinecine said...

...iar acum am mâncat o literă. Evoluez.

The Mood Reader said...

Hey, Inuş! don't sweat it!:P Nici nu observasem ca ai mancat cuvantul pana la comentariile urmatoare.

E drept ca nu prea am timp sa ma concetrez pe stare. Maybe it wil magically go away while I'm working.

Sa-l lasam sf Ion in pace:D. Da.

Succes in stresiune! Focus on that! >:d<

Omul-Ancoră said...

Ioana, lasa perfectiunea sa zboare departe de tine, e monotona, daca esti perfecta nu mai ai pentru ce sa lupti. Eu fac parte din categoria oamenilor care zambesc imperfectiunilor, imperfectiunea are un farmec aparte. Vorbesc fara sa stiu concret ce te doare, dar imperfectul este exact de ce avem nevoie pentru a ne ambitiona sa fim noi si sa luptam pentru noi.

Dee said...

Te imbratisez si te inteleg perfect, iti zic lucrurile astea aflandu-ma si eu in papucii Ninei!

take care

D.

Nahemah said...

imi place foarte mult piesa, cum se numeste?
si in general, stilul tau de a scrie imi trezeste multe amintiri.
frumos ...

The Mood Reader said...

Piesa se numeste Words Kill People si e de la Silent Strike :).

magister_ludii said...

ador si piesa si videoclipul:)