Partea Plină a Paharului

Până la urmă domnişoara "masterandă" m-a lăsat cu materialele pregătite pe masă, n-a mai dat nici un semn de viaţă, n-a avut nici măcar bunul simţ să răspundă la e-mailul în care o rugam să reconfirme sau să infirme întâlnirea pe care chiar ea a stabilit-o. Am rămas puţin dezamăgită pentru că am muncit mult la testele pe care i le pregătisem şi la prima lecţie. Dar nu-i capăt de ţară, o să fie de folos altcuiva.

Oricum, am avut parte şi de un mic succes. Ieri, am ţinut prima şedinţă de meditaţie unor copii foarte simpatici, cu care care mi-a făcut plăcere să lucrez. Fetiţa este în clasa a 4-a, iar frăţiorul ei în clasa a 2-a, dar amândoi au început engleza din grădi. La sfârşit, Nora, aşa o cheamă pe fetiţă, mi-a zis că până atunci nu-i prea plăcuse engleza, dar cum mine a fost chiar distractivă şi că abia aşteaptă următoarele ore. Ce aş putea cere mai mult?

Pentru prima dată, într-o groază de vreme, sunt chiar foarte entuziasmată în legătură cu ceva.

Read More

Space (tasta) şi SF

        Azi, la un moment dat, citeam o postare de blog a cărei acţiune era aşa captivantă încât, atunci când mi-a sunat telefonul, am apăsat pe space, în chip de pauză. Hmm ... cred că fac abuz de calculator.

        Și fără absolut nicio legătură, am reuşit să-mi cumpăr, în sfârşit, 2001: O odisee spaţială, cu Adevărul. Ieeei! Mă bătea gândul să o cumpăr de la Nemira, dar aşa e mai avantajos. Acum nu mă pot decide dacă să trec direct la ea, sau să termin cartea pe care o începusem.

Read More

Început de Săptămână

Cum nu se arată un job și pentru mine, mi-am scos de la naftalină "talentele" pedagogicești și am dat anunț în mica publicitate cum că dau meditații la engleză. Competiția e mai acerbă decât am crezut. Sunt foarte multe oferte de aceste gen. Printre ele am găsit chiar cele ale câtorva colege de facultate. Ce poate face un student la Litere pe timp de criză? Să dea meditaţii, firește. Primele răspunsuri au întârziat să apară. Dar nu mi-am pierdut speranța și am repostat anunțul.

Azi a licărit luminița de la capătul tunelului. O domnişoară masterandă m-a rugat să o ajut să se pună la punct cu gramatica. Sper să se finalizeze tranzacţia. Şi nu doar din pricina sporului financiar, care, fie vorba între noi, e frecţie la picior de lemn dacă nu o să mai găsesc alţi oameni dornici să-mi încredinţeze problemele lor cu această limbă minunată.

Celălalt beneficiu ar fi cel de ordin terapeutic. M-ar ajuta să-mi mai potolesc frica de contact cu oameni pe care nu îi cunosc. Când eram copilandră, asta ar fi putut intra la timiditate. Cu timpul s-a transformat într-un alt fel de disconfort. Nu ştiu cum aş putea să-l numesc. Oricum, e extrem de neplăcut pentru mine să fiu nevoită să interacţionez cu necunoscuţi, în special necunoscuţi mai în vârstă decât mine. De mică am avut ororare să vorbesc cu vânzătoarele de la magazinul din colţ, cu secretarele de la şcoală, cu profesori, cu medici, cu stomatologi, cu doamnele de la poştă, cu doamnele de la bancă, sau casierele de orice fel etc. Odată cu trecerea timpului m-am mai obişnuit cât de cât cu categoriile acestea de oameni. Dar au urmat altele. Categoria autorilor anunţurilor de chirii şi de joburi. Apoi cea a persoanelor care răspund la anunţuri de meditaţii. Aproape că aş plăti pe cineva să vorbească cu ei la telefon, să le răspundă la e-mailuri, să trimită scrisori de intenţie sau să se ducă la interviuri.

Şi, în ultima vreme, mai mult a niciodată, am început să displac prezenţa, sau interacţiunea cu aproape oricine care nu mi-e extrem de apropiat. Aşa că trebuie să iau măsuri. Dacă nu vreau să ajung într-o bună zi ca Melvin Udall din As Good As It Gets.

Read More

The Social Network

E unul dintre filmele pe care am hotărât că o să să le văd cu mult timp înainte să apară. Mi-a plăcut. Îl recomand.  A fost fericită şi distribuţia şi storytelling-ul. Dar nu vreau să vorbesc neapărat despre peliculă. Ci despre unele idei încolţite în mintea mea în urma vizionării.

Filmul dă un exemplu bun de cât e încurcate sunt iţele naşterii unei idei de miliarde de dolari. Din câteva recenzii am spicuit o oarecare revoltă referitoare la procesele intentate lui Zuckerberg. "Păi cum, a fost ideea lui, de ce să aibă şi alţii recunoaştere?"

Problema nu se poate pune atât de simplu. Din moment ce s-a ajuns la desfăşurarea unor procese şi la despăgubirea celor ce au depus plângere, e evident că a mai ajuns cineva la concluzia asta. Situaţia cu "furtul" ideii nu e foarte clară. E foarte greu să stabileşti ce merite au nişte oameni care ţi-au prezentat o idee de-a lor care a fost ultima piesă a puzzle-lului pentru tine şi pe care ai dezvoltat-o atât de mult încât s-a transformat într-un concept ce înglobează prea puţin din ideea originală. Deşi tind să cred că fraţii Winklevoss au fost destul de absurzi în ceea ce priveşte afirmaţia că le-a furat ideea.

Dar cu privire la confruntarea dintre el şi Severin am o opinie mult mai bine conturată. Dacă într-adevăr aşa s-au întâmplat lucurile, fără sprijinul lui Severin ideea lui nu ar fi părăsit camera sa de cămin. Prietenul lui cel mai bun i-a oferit sprijin moral, financiar şi i-a oferit primele contactele, cele din agenda unui club exclusivist, ceea ce a crescut şansele succesului său. Nu e suficient să ai o idee bună, trebuie să şi creadă cineva în ea şi să investească în ea. Poate Severin nu a avut ideea câştigătoare în ceea ce priveşte expansiunea site-ului, dar ajutorul lui a fost crucial la momentul potrivit. Şi nu merita să fie înlăturat ca şi  cum rolul lui ar fi fost neglijabil.

Nu putem şti sigur dacă filmul este caracterizat de acurateţe. În caz că ar fi, atunci nu cred că e cazul să-l preaslăvim pe Zuckerberg atât de mult. Da, a avut o idee genială, a muncit foarte mult, dar în acelaşi timp a făcut ceva scurtături nedemne către succesul său. A fost viclean şi laş în câteva ocazii. Un om de succes cu adevărat îşi înfruntă oponenţii şi îi răsplăteşte pe cei ce îi sunt alături. Se îndreaptă uşor, dar sigur spre ţintă, fără atâtea compromisuri. Probabil fraţii Winklevoss nu aveau nici un drept asupra Facebook, dar dacă el le-ar fi spus că nu le face site-ul, l-ar fi scutit de un proces. Iar dacă ar fi lansat şi ei un site şi cele două ar fi fost în competiţie atunci cel mai bun ar fi câştigat, nu?

"You don't get to 500 million friends without making a few enemies." Mai degrabă "You don't take shortcuts to success and screw people over without some retaliation".

Read More

Mustrări

Blogosfera asta-i tare vastă şi se îmbogăţeşte pe zi ce trece cu noi şi noi membri.

Văd că foarte mulţi dintre ei sunt certaţi cu aspecte elementare ale limbii române. Peste tot greşeli gen "şti tu?", "mi-e nu îmi spui tu", "şti cum e", "fetiţ-o", "accentuiez" ş.a.m.d. E drept că unii fac greşeli din grabă, dar mai rar, însă, îţi dai seama că omul era pus pe fugă. Cât despre ororile erorile care nu au scuza asta, cele făcute chiar din neştiinţă, cel puţin pentru mine, sunt ca "mângâierea" tablei cu creta. Pentru că astfel de automatisme se deprind încă din generală. Şi nu e chirurgie pe creier, până la urmă. Când dau peste aşa ceva simt nu mai pot să am încredere în opinia acelui om, mă face să mă îndoiesc de relevanţa părerii sale, din moment ce până la vârsta aceea are respectivele carenţe.

Oamenii aceştia aproape sigur o să fie atenţionaţi de cineva care ştie care e treaba cu cratima şi cu "i"-urile. Şi nu reacţionează plăcut când se întâmplă asta. Se apăra şi ei cu ce "argumente" pot, ba încep să remarce greșelile celui ce îi ceartă, ba încep să înjure. Chiar azi am văzut un exemplu de genul. O domniţă îl apostrofa pe un X-ulescu pentru că avea destul de multe greşeli de tipul exemplelor de mai sus şi i-a sugerat să mai dea pe la şcoală. Stimabilul a reacţionat prompt cu jigniri la adresa ei, zicând că e o superficială care nu poate să treacă de aspectele nesemnificative şi de simplitatea cuvintelor, ca să poată aprecia esenţa ideilor şi experienţa din spatele lor (am reformulat eu, exprimarea lui era "uşor" diferită).

Read More