Apr 26, 2010

Despre iubiri

Monday, April 26, 2010 Posted by The Mood Reader , 2 comments
Uneori mă mai supăr pe el, când se adună mai multe așchiuțe și simt că mă sufocă, dar ne împăcăm repede, ca după o ceartă de îndragostiți. Aura sa magică sfârșește prin a mă recuceri încă o dată și încă o dată și încă o dată...Încă de la prima vizită am știut că el îmi va fi cândva acasă. Din acea săptămână de vară târzie aveam un vis, un scop. Eram la sora mea, care se pregătea de primul an de facultate. Și am așteptat cu nerăbdare viitoarele vizite și apoi clipa în care ne vom revedea, fără să fiu nevoită să-l mai părăsesc atât de repede. De-atunci au trecut 10 ani. Ani în care am visat nebunește, necontenint "delfini și ponei, povești minunate și râuri de flori". Și iată-mă aici, un deceniu mai târziu. Uneori dezamăgită, simțind că așteptările mi-au fost înșelate. Apoi realizez că nu poartă el întreaga vină, ci și eu trebuie să-mi asum responabilitatea pentru dușurile reci.

Acum două zile am făcut cel de-al doilea pas către meseria de ghid turistic. După un ințial interviu, am început trainingul. În ciuda soarelui arzător și a migrenei, cuvintele îndrumătorului nostru reaprindeau în mine scânteia și fiorul ce se stinseseră de-a lungul timpului puțin câte puțin. Cele câteva ore în care am ascultat crâmpeie din deosebita-i istorie m-au făcut să-i redescopăr frumușețea și eleganța. M-am reîndrăgostit de tabloul eclectic numit Cluj-Napoca. Am închis ochii și am rederulat imaginile în care m-am lăsat copleșită de aroma sa parfumată. Drumul parcurs pe jos de la gară, într-o seară de mai, cântecul potolit al orașului, apusul de caramel, privirile visătoare ale trecătorilor, fațadele învechitele ale clădirilor scăldate în lumina cărămizie și mai ales sentimentul de serenitate neclintită. Senzația de eternitate oferită de priveliștea răpitoare a panoramei de la Cetățuie. Prospețimea grădinii botanice. Drumurile șerpuite și urcușurile anevoioase. Coloratura primăvăratică. Aerul academic ce încă îmi provoacă simțurile și setea de cunoaștere. Și dincolo de toate, ceea ce nu se vede cu ochiul liber.

Atâta potețial. Din păcate unul irosit. Autorități incompetențe care nu știu să-l valorifice. Stau neclinținți în timp ce el se descompune. Atâtea clădiri de o mare valoare istorică și culturală lăsate în paragină. Invazia de gri ce promite să înghită delicatul pastel.

Poate că nu am avut constant viața boemă pe care am visat s-o am aici, poate multe așteptări îmi vor fi în continuare înșelate, dar, în nici un loc, descoperit până acum, nu mă pot pierde în mulțime fără să mă simt pierdută, ca aici.


Sursă Foto.

2 comments:

lia_andreea said...

Foarte frumos ! Clujul e fotogenic si te face sa visezi ! :D imbratisari de departe si totusi atat de aproape !

The Fly said...

E randul meu sa ma regasesc intr-un articol scris de tine. Sunt mutat de aproape un an si jumatate in Cluj, dupa o prima intalnire ce avusese loc in 1996. Este orasul meu favorit din Romania si singurul lucru care ma impiedica sa afirm ca voi imbatrani aici este faptul ca viata este foarte imprevizibila.