Câteodată viaţa mea îmi pare o lume construită din piese lego. Echilibrul adunat în ultima jumătate de an a început să se risipească bucată cu bucată. Ceva în ideea "un rău nu vine niciodată singur".
Ultima săptămână a umplut paharul şi realitatea a început să se contopească cu o lume paralelă devenind coşmar, unul dintre acelea în care te vezi căzând în gol. Da, e o reacţie exagerată, pentru că până la urmă nu e o situaţie de viaţă şi de moarte, dar toate schimbările m-au făcut să mă simt ca un copil nevoit să doarmă într-o casă străină, fără păturica preferată.
Tot ce mi-era familiar a început să dispară puţin câte puţin, iar Clujul a devenit un loc ostil, cenuşiu, neprimitor, din care...
