Nov 23, 2009

Între plus şi minus înfinit

Monday, November 23, 2009 Posted by Rapunzel
S-a mulat lent şi sigur pe trupul conştientului şi subconştietntului. Pui capul pe pernă şi gândurile te zugrumă de fiecare dată când pleopele se lasă grele. Încerci să râmăi treaz ca nu să-ţi pierzi aerul. Fixezi tavanul şi umăreşti dansul lent al unor umbre stranii. O durere ascuţită în colţul ochiului. Mici vinişoare plesnite îl străbat. Însângerat. Obosit.

Nefericirea s-a adunat strop cu strop, acţionând ca o otravă. O moarte lentă a şimţurilor. Căutarea bâjbâită şi zadarnică a unui antidot. Cronometrul aleargă nebun şi eşti în contratimp, deşi abia ai început să trăieşti. Pe nesimţite aluneci într-o lume paralelă în care stăpân e trecutul. O listă nesfârşită cu tot ce se-ndreaptă spre minus infinit. Listă adunată într-o sămânţă a neîncrederii, sădită adânc şi demult.

Te bântuie "De ce sunt?". Te macină "Încotro mă-ndrept?". Te înrobeşte "Nu ştiu". Cazi într-un abis numit "Fără sens". Alarma sună nemulţumită. Mai rămâi o clipă nemişcat. Observi că întunericul s-a cernut şi raze discrete se conturează în spatele draperiei. Te întinzi spre telefon şi îl apuci nesigur. Cade zgomotos pe podea. Alarma s-a oprit. Îţi urmezi rutina matinală.Eşti gata pentru o nouă zi. Dai să închizi uşa în urma ta când îţi dai seama că ai uitat ceva. Te întorci în cameră şi te uiţi în oglină. Ai uitat să-ţi pui masca optimismului. Îţi aşterni un zâmbet pe faţă şi porneşti la drum. Altă zi. Altă şaradă. Cu masca pe faţă poţi să treci liniştit, neobservat. Dacă ai fi uitat-o acasă ai fi regretat. Întrebări sâcâitoare "Ce-ai păţit?", " Ce ai?". Minciună sau irascibilitate " Nu am nimic", "Nu te priveşte pe tine". Majoritatea atât aşteaptă, să te vadă vulnerabil ca să poată să-şi înfigă colţii în tine.

E trecut de amiază şi te-ai abandonat în ce aveai de făcut. Un zâmbet larg pe faţa unui apropiat. O mutriţă veselă de copil. Doi ochi prietenoşi şi o codiţă jucăuşă de căţel. Un banc reuşit. O veste bună. Zâmbeşti din spatele măştii. Poţi să ţi-o dai jos. Până la următoarea stare de nestare, griji adunate şi nerezolvate, noapte de nesomn.

Între zâmbet şi mască "De ce sunt?", "Încotro mă-ndrept?", " Nu ştiu", "Fără sens" rămân îngheţate.