Am ajuns să constat că, în multe situaţii, m-am agitat degeaba, deoarece, în cele din urmă, doar timpul a fost cel care a limpezit apele. Trebuie să accept că sunt multe lucruri pe care nu le pot schimba, oricât de mult mi-aş dori.
Sora mea avea o cană cu următoarea inscripiţie: "Dă-mi putere să schimb lucrurile ce pot fi schimbate, să le accept pe cele ce nu pot fi schimbate şi înţelepciune să să le pot deosebi pe cele două". Cuvinte purtătoare de înţelepciune. Uneori pur şi simplu nu ştii până unde să mergi, când trebuie să te opreşti, uneori e mai bine să acţionezi, altă dată doar să aștepți.
Iar ajung la un subiect care nu va înceta niciodată să mă frământe, destinul sau liber arbitru. În ce măsură viaţa noastră e influenţată de un fir de ață invizibil. "It is written...". Cu aceste cuvinte se termină filmul vizionat aseară. "Slumdog millionaire". Mi-a plăcut foarte mult filmul. Mi s-a părut bine făcut, jocul actorilor, la fel de bun, scenariul, tot. M-a prins. Mai mult decât firul poveştii de dragoste m-a prins dârzenia personajului Jamal. În ciuda greuţăţilor, atâtor drame, a ştiut ce a vrut şi a luptat până a obţinut. El spune la sfârşit "pentru că este scris...". Însă el e cel ce a făcut să fie posibil. El a scris. Nu viaţa, nu destinul. Doar el. Pentru că nu a uitat. Pentru că a căutat. Pentru că s-a luptat. Da, viaţa i-a prăsarat mici indicii, mici ajutoare. Dar până la urmă doar el e cel ce a făcut să se întâmple.
Vorbesc de Jamal, ca şi când ar fi real deoarece cred că povestea lui e povestea mea, a ta şi a multora. Povestea viselor. Povestea forţei interioare. În microuniversul propriu, fiecare are probeleme, drame, traume, vise, ceva/cineva pentru care luptă, sau şi-ar dori să lupte. Mi-aş dori să îmi doresc şi eu ceva atât de mult. Cândva îmi doream. Aveam forţa interioară. Inima îmi clocotea pentru viaţă. Dar odată cu maturizarea s-au dus și visele mele. Oare mă voi mai regăsi în altă stare decât cea de călduţ?
Acum câteva zile mă simțeam copleșită de incertitudini. Acum doar privesc detaşată marea de întrebări și mă bucur de acorduri de pian. Muzica mă face fericită. Poate chiar mai fericită decât o fac oamenii.
Erik Satie - Trois Gymnopedies: Lent et Douloureux