Mai nou, cuvântul la ordinea zilei ar fi oboseală. Tranziţia de la viaţa pseudo-boemă la un job full time şi la un orar imposibil n-a fost pe-atât de uşoară pe cât mă aşteptam. Aveam o vagă idee că timpul meu preţios va intra semnificativ la apă, dar teoria e mult mai generoasă în comparaţie cu practica.
Lucrul cel mai familiar mi-e acum patul, care promite să-mi lingă rănile la sfârşitul fiecărei zile. Să nu se înţeleagă greşit, sunt încă entuziasmată că am găsit jobul mult râvnit, doar că am de procesat atâtea informaţii noi că uneori am impresia că o să-mi ia foc capul.
Mediul de lucru e surprinzător de paşnic. Nu credeam să găsesc atâţia oameni de treabă pe m2. Dar asta nu înseamnă că am scăpat de anxietăţile de rigoare. În zilele mai proaste am tendinţa să mă izolez, lucrur deloc lesne de făcut când dau nas cu cineva oriunde m-aş întoarce. Şi atunci mi-e groază să nu mă ia cineva...
Text Widget
"Sand is overrated. It's just tiny, little rocks."