Ladies With Nice Voices

Am avut multe de procesat în ultimele zile aşa că mintea mi-a fost loc de maraton pentru gânduri. Adăugând la asta trei nopţi nedormite, se poate deduce cu uşurinţă că nu m-am scăldat în apele cele mai bune. Greu reuşesc să găsesc drumul către partea plină a paharului, aşa că am pornit în căutare de insipiraţie. Şi ce inspiraţie mai bună decât muzica?

Frunzărind Reader-ul am dat peste două artiste, Hindi Zahra şi Ane Brun, a căror muzică are efect 100% balsamic. Numai bine am avut weekend-ul la dispoziţie să mă hrănesc cu armonia melodiilor lor.

Read More

Transportul în Comun

Unul dintre lucrurile care mă fac să mă îngrozesc la gândul de a ieşi din casa e transportul în comun. N-am nimic împotriva acestui mijloc de deplasare ca principiu, ba chiar mă relaxa naveta zilnică de la locuinţă la facultate, pe vremea pe când locuiam într-o altă zonă a oraşului. Însă linia respectivă nu era atât de circulată, aproape mereu aveam loc, iar dacă nu, măcar nu mă calca nimeni pe picioare şi nu mă facea sandwich.

Aceea a fost o excepţie fericită, în rest e jale. Cetăţenii se înghesuie până la refuz, te calcă într-o veselie, îţi dau coate şi-ţi aruncă priviri răutăcioase ca şi cum tu ai fi de vină pentru îmbulzeală. Să nu mai vorbesc de miros pe timpul verii. Iar când vrei să cobori de-abia dacă poţi. Nici nu ai trecut bine de prima treaptă că cei de afară dau buzna, în special băbuţele. Ăsta iar e un aspect care nu încetează să mă surprindă. Numărul foarte mare pensionari la tot felul de ore imposibile, când ai de mers la facultate, ori la serviciu, sau chiar mai rău, când te întorci. Eşti obosit şi ai avea nevoie de puţină linişte. Dar nu, nu ai loc de veteranii care sunt ieşiţi la plimbare.

Chiar adineauri am ieşit de la muncă şi am urcat în una din cele două variante pe care le aveam ca să ajung acasă, şi anume cea pe care aveam abonament. Toate bune şi frumoase, număr rezonabil de pasageri, doar că pe parcursul drumului s-au urcat oameni într-o prostie. Şi pe o porţiune de drum pe care aveau cel puţin 5-6 opțiuni în materie de linii, care circulau din 5 în 5 minute, spre deosebire de cel în care eram, care circulă odată la 20 de minute. Urcau pentru una sau două staţii şi cei care porniseră deodată cu mine eram făcuţi una cu geamurile. Nu era loc să arunci un ac. Se îngrămădeau efectiv ca animalele când tot ce ar fi trebuit să facă era aştepte câteva minunte până ar fi apărut un bus mai gol, lucru pe care îl fac eu când mă găsesc în situaţia asta. De ce pana mea nu pot să aibă un minim de spirit civic? Ce aberantă e întrebarea asta.  Doar de ce le-ar păsa lor de alţii? Ei se grăbesc undeva. E sfârşitul lumii dacă nu fac pe cineva clătită ca să ajungă ei unde vor.

Eu n-am mai suportat situaţia, m-am dat jos şi am aşteptat un alt autobus. Nu e prima dată. E o situaţie perpetuă.

Oricât aş încerca, nu pot să înţeleg nebunia şi lipsa de bun simţ elementar al majorităţii oamenilor care apelează la transportul în comun. Dacă ar fi să aleg câteva aspecte pe care le detest la Cluj, acesta ar fi unul dintre ele. Nu ştiu cum e în alte oraşe, dar aici e groaznic.

Read More

Daily Crap

Până la urmă m-au luat. Făcând abstracţie  de faptul că am început trainingul la două zile după ce m-au anunţat şi că prima zi mi-am petrecut-o scăldată în migrenă, încercând totuşi să fiu foarte atentă şi să prind cât mai multe, sunt încă destul de entuziasmată. Primul meu job ... am ajuns şi aici.

Migrena am avut-o pentru că nu m-am odihnit aproape deloc în noaptea de dinainte. Se pare că vor mai fi destule nopţi de genul ăsta din moment ce, în loc să dorm, acum, la 4 noaptea, scriu pe blog. Mi-am zis că o să iau totul pas cu pas şi n-o să las panica să mă roadă, dar se pare că subconştientul ăsta al meu nu e de acord. În capul meu e momentan festival de circ şi tropăie elefanţii într-o veselie. Fac atâta gălăgie că nu pot închide un ochi.

După ce am primit vestea, am alergat într-o veselie după acte. În mare, treabă destul de lesnicioasă, până să ajung la Poliţie să-mi scot cazierul. Ajunsă acolo la 8.00 dimineaţa, am aşteptat, în frig, vreo 15 minute să binevoiască tanţile să deschidă, deşi programul era de la 8.00, ca mai apoi să aflu că dacă n-am flotant, nema cazier, pentru că nu-s din Cluj. În timpul ăsta sora-mea avea programare de la 8 la medicul de familie, care nu mai apărea. Când a întrebat secretara când o să apară doamna doctor i s-a spus "Uneori vine la 8, uneori la 9". Ca să vezi ce înseamnă punctualitatea la noi.

Să revenim la oile noastre. Încurcatele iţele cazierului ăstuia. Am apelat la ajutorul alor mei, dar cred că degeaba. Nici nu ştiu de ce mă mai obosesc. Doar nu e prima oară când am nevoie să-mi fie alături, iar ei îmi aplică o lovitură sub centură. Şi-au plasat sarcina de la unul la altul spunându-mi că o să meargă dacă o să aibă timp, dar mai mult ca sigur că n-o să rezolve nimic. Drăguţ.

Între timp eu tot născocesc strategii ca să pun mâna la timp pe documentul ăsta buclucaş. Şi cum să reuşesc să rămân calmă. Îmi vine greu, pentru că jobul ăsta e o şansă majoră pentru mine şi chiar nu vreau s-o dau în bară.

Acum că mi-am mai descărcat puţin sufletul, să vedem de reuşesc să adorm.

Read More

Magic Wands and Ice Truck Killers

Bucuroasă-s că, în sfârşit, a nins şi s-a însufleţit vremea şi dispoziţia mea. Paleta de griuri, ploile şi noroaiele din ultimile 3 săptămâni m-au stors de energie şi m-au făcut să mă cufund în de-ale virtualului.

Cel mai mult mi-am făcut veacul pe Vplay, urmărind obsesiv The Big Bang Theory, pe care l-am terminat azi (sad), Criminal Minds, Dexter şi The Walking Dead. Pe lângă ele mai văd, din când în când, şi noi episoade din alte câteva seriale pe care le-am început mai demult, printre care şi favoritul meu, Being Erica. Când am simţit nevoia să fac o pauză de la seriale, am luat la puricat lista de filme.

Read More