Aşa, ca de sărbători

A-nceput de ieri s-apară, câte-un mesaj...
Înţeleg că sărbătorile de iarnă îs prilej de solidaritate, căldură sufletească şi bla bla, but still. Ce anume le poate determina pe anumite persoane, cu care n'am mai schimbat o vorbă, nu m-am mai văzut la faţă şi nu mai am ce împărţi, de cel puţin un an de zile, să-mi umple inbox-ul de la telefon cu mesaje extra-lungi şi "sofisticate", regurgitate de pe net, n-am să înţeleg cu adevărat niciodată.

Am tot căutat un răspuns şi unul posibil ar fi că cele ce se fac vinovate de tot acest circ sunt reţele de telefonie mobilă şi ale lor oferte cu sute de mesaje. Nu mai e ca pe vremea când mesajele erau pe cenţi şi le trimiteai doar celor dragi şi apropiaţi câte-unul simplu şi personal. Nuuu. Acum îţi permiţi să trimiţi la toată agenda. Mesaje impersonale, seci, lipsite de sentiment real şi intimitate, care pe mine doar mă deprimă. Pentru că te doare undeva în partea dorsală de Crăciunul lui Cutărescu, care avea un Crăciun liniştit până să-i sune telefonul în draci de la mesajele tale sau ale altora ca tine.

Oricum toată treaba asta cu toată lumea e "nais" cu toată lumea de sărbători mi se pare greţoasă. De ce? pentru că e o atmosferă teribil de ipocrită. "De sărbători să fim mai buni". De ce doar acuma? De ce nu în fiecare zi?

Astea fiind zise, Merry Christmas! (celor dragi mie şi celor ce sunt la fel în tot timpul anului şi n-o dau pe altă placă de sărbători).

Read More

Nervi, nervi și iar nervi

Eu nu cred în ghinion. Dar se pare ca el crede în mine.

De-a lungul vieţii mele am evitat să asociez momentele mai puţin plăcute sau chiar cele duse la extrem cu chestia misterioasă numită ghinion. Ce-i ghinionul până la urmă? Ce poate îndreptăţii pe cineva să spună că are ghinion? Când spui că ai avut ghinion parcă încerci să te lepezi de partea ta de vină într-un fel şi mereu m-am străduit să fiu sinceră cu mine şi să-mi asum responsabilitatea pentru orice nu mergea conform planului.

În dimineaţa asta, printre lacrimi şi sughiţuri, încercam să-mi dau seama ce-aş putea să schimb la mine să nu mai am parte de majoritatea incidentelor pe care cei din jurul meu au tendinţa de a le eticheta ghinioane. În ultimele zile am avut parte de două astfel de incidente care mi-au sufocat rezerva de toleranţă şi au provocat reacţia pomenită mai sus.

După nefericitul eveniment din weekend, despre care nu vreau să povestesc acum, am ajuns la o vagă stare de resemnare, mai ales pentru că m-am străduit să fac pe brava şi să nu mă gândesc prea mult la problemă, zicându-mi că răul e făcut, că oricum nu pot să dau timpul înapoi şi că trebuie să revin la starea de seninătate de dinainte.

Apoi, azi, de dimineaţă, am avut examen la Consecutive. Profa şi-a ţinut discursul şi noi ne pregăteam pentru probă. Trebuia să ne înregistrăm simultan pe pe calculator şi pe altă sursă, ca să avem una de rezervă în caz că nu mergea calculatorul (cea mai la îndemână mi-a fost telefonul). Timpul era limitat. Am dat drumul la înregistrări şi mă pregăteam să încep când sună tata. Îi resping apelul şi constat că înregistarea de pe telefon s-a dus la naiba. Mă bălbâi dar mă străduiesc că continui înregistrarea de pe calculator şi încep o alta pe telefon, aşa trunchiată. Nu pornesc bine, că tata sună din nou. Moment în care mă iau toţi aia mici cu coarne şi scap un "F***ing s*it!", care s-a înregistrat bineînţeles. Încerc să mă reculeg, mă strădui să duc la bun sfârşit ce-am început, dar îmi uitasem majoritatea ideilor, de nervi, şi am făcut abuz de pauze dureroase şi ă-uri. Am încercat să-i explic profesoarei care s-a făcut că nu mă aude. Aşa că am dat un clear la înregistrarea de pe calculator, de teama reacţiei ei la auzirea acelei exclamaţii şi i-am trimis-o prin bluetooth pe cea de pe telefon.

S-ar prea putea să nu mă treacă din cauza asta, ceea ce e minunat având în vedere că, anul trecut, acelaşi tip de examen, cu aceeaşi profă, nu mi-a făcut probleme şi am luat 10. Când am ieşit din sală încercam să mă abţin să nu-l sun pe tata şi să-l întreb de ce pisicii mei mă suna la 8 dimineaţa, mai ales că ştia că am examen.

După ce m-am mai calmat l-am sunat. Scuza lui a fost că el credea că aveam de la 10 şi mă sunase să vadă dacă mă simt mai bine după ce se întâmplase în weekend şi dacă am reuşit să învăţ pentru examen. Foarte frumos din partea lui, dar trebuia să mă sune fix atunci? Proba a durat 5 minute. De ce nu cu 5 minunte înainte sau cu 5 minute după? De ce nu m-a sunat în seara de dinainte? Şi tot el s-a supărat pe mine, pentru că i-am răspuns cam iritat, şi mi-a trântit telefonul în nas. Moment în care am avut reacţia de care ziceam mai sus, adică am început să plâng de nervi. Mda.

Read More