Între plus şi minus înfinit

S-a mulat lent şi sigur pe trupul conştientului şi subconştietntului. Pui capul pe pernă şi gândurile te zugrumă de fiecare dată când pleopele se lasă grele. Încerci să râmăi treaz ca nu să-ţi pierzi aerul. Fixezi tavanul şi umăreşti dansul lent al unor umbre stranii. O durere ascuţită în colţul ochiului. Mici vinişoare plesnite îl străbat. Însângerat. Obosit.

Nefericirea s-a adunat strop cu strop, acţionând ca o otravă. O moarte lentă a şimţurilor. Căutarea bâjbâită şi zadarnică a unui antidot. Cronometrul aleargă nebun şi eşti în contratimp, deşi abia ai început să trăieşti. Pe nesimţite aluneci într-o lume paralelă în care stăpân e trecutul. O listă nesfârşită cu tot ce se-ndreaptă spre minus infinit. Listă adunată într-o sămânţă a neîncrederii, sădită adânc şi demult.

Te bântuie "De ce sunt?". Te macină "Încotro mă-ndrept?". Te înrobeşte "Nu ştiu". Cazi într-un abis numit "Fără sens". Alarma sună nemulţumită. Mai rămâi o clipă nemişcat. Observi că întunericul s-a cernut şi raze discrete se conturează în spatele draperiei. Te întinzi spre telefon şi îl apuci nesigur. Cade zgomotos pe podea. Alarma s-a oprit. Îţi urmezi rutina matinală.Eşti gata pentru o nouă zi. Dai să închizi uşa în urma ta când îţi dai seama că ai uitat ceva. Te întorci în cameră şi te uiţi în oglină. Ai uitat să-ţi pui masca optimismului. Îţi aşterni un zâmbet pe faţă şi porneşti la drum. Altă zi. Altă şaradă. Cu masca pe faţă poţi să treci liniştit, neobservat. Dacă ai fi uitat-o acasă ai fi regretat. Întrebări sâcâitoare "Ce-ai păţit?", " Ce ai?". Minciună sau irascibilitate " Nu am nimic", "Nu te priveşte pe tine". Majoritatea atât aşteaptă, să te vadă vulnerabil ca să poată să-şi înfigă colţii în tine.

E trecut de amiază şi te-ai abandonat în ce aveai de făcut. Un zâmbet larg pe faţa unui apropiat. O mutriţă veselă de copil. Doi ochi prietenoşi şi o codiţă jucăuşă de căţel. Un banc reuşit. O veste bună. Zâmbeşti din spatele măştii. Poţi să ţi-o dai jos. Până la următoarea stare de nestare, griji adunate şi nerezolvate, noapte de nesomn.

Între zâmbet şi mască "De ce sunt?", "Încotro mă-ndrept?", " Nu ştiu", "Fără sens" rămân îngheţate.

Read More

Decizii, decizii

E aproape două şi eu încă zăbovesc în faţa calculatorului. Savurez o cană de lapte cald şi prea iubiţii mei biscuiţi de ovăz (cine are nevoie de ciocolată?).

Pare că mi-am revenit după starea de nestare ce m-a ţinut pe jar de vineri noaptea. După îndelungi sesiuni de despicat firul în patru, am ajuns la concluzia că mai bine nu. Înclinam spre răspunsul ăsta încă din ziua unu, dar acuma sunt convinsă. Mai rămâne să văd cum îmbrac mai frumosc acest "nu" şi-l servesc aşa încât să putem reveni la status quo-ul de dinainte.

După ce am îmbrăţişat momentul adevărului, m-am relaxat şi am luat somn instant. Nu dormisem mai mult de 2-3 ore pe noapte de-atunci. M-am trezit undeva pe la nouă, cu senzaţia că am dormit mai multe zile. Mi-e foarte greu să mă împac cu ideea că pentru a-mi fi mie bine, uneori, trebuie să aleg o variantă mai puţin favorabilă pentru altcineva. M-am luptat cu mine, am vrut din răsputeri să vreau, dar chiar nu am energia necesară, acum, să prefac nu în da.

Read More

Where to now?

Numai ce-am văzut Prozac Nation. A trecut ceva vreme de când un film m-a ţinut trează pe tot parcursul lui, iar la sfârşit am simţit că s-a terminat prea repede. Christina Ricci joacă întotdeauna excepţional rolul de damaged.

Partea mea întunecată mai mereu s-a simţit atrasă de oameni cu personalităţi tulburi şi care aveau nevoie de cineva care să-i repare, să-i salveze. Şi poate prea târziu am realizat că prin asta căutam salvarea mea. În secret aştept şi eu un înger, sau un moment de răscruce în urma căruia să fie totul bine, toate probleme mele să se rezolve.

Mi-a fost greu să înţeleg că procesul de vindecare e un proces lung şi anevoios şi încă n-am ajuns să accept pe deplin lucrul ăsta. Sunt mereu în căutare de lucruri care să mă inspire, să nu mă simt atât de singură, deşi înconjurată de atâţia oameni. Mereu sperând că următoarea persoană pe care o voi cunoaşte mă va înţelege (cel puţin mai mult decât am fost vreodată înţeleasă de cineva) şi va răspunde în mod magic nevoilor mele.

Iar uneori pare că nimic nu mă mai poate tulbura, că am găsit echilibrul mult dorit. Şi de fiecare dată pare că durează atât de puţin. Pe cât sunt de puternică în unele momente, pe atât sunt de fragilă în altele. O adiere rece de vânt, un obstacol aparent nesemnificativ se transformă în suferinţă pură. De ce? Pentru că încă n-am ajuns să accept că viaţa nu devine minunată peste noapte şi rămâne aşa. Nu. Ci tot ce pot să fac e să jonglez cu lucrurile bune şi rele, având speranţa că am încheiat fiecare zi îmbogăţită cu învăţături pe care le pot lua mai departe cu mine. Lecţii şi învăţături trăite de generaţii după generaţii.

Nu demult credeam că îmi doresc să fiu fericită. Apoi am descoperit că mi-e sete de adevăr şi cunoaştere. Mă văd adesea în situaţia în care simt că am înţeles ceva important, dar apoi realizez că sunt mai în ceaţă ca înainte şi nu ştiu care e pasul următor. Veşnica întrebare...Where to now?

Read More

Trambulină

Cam săcâitoare alternanţa asta de zile bune/zile rele (mă refere la vreme). Când e soare afară, sunt veselă şi eu, când nu, n-am chef de nimic şi de nimeni. Nu mă ispitea nici să mai scriu pe blog. Chiar deloc. Dar am epuizat acţivităţile.

M-am apucat de citit. După 40 de pagini am capitulat. Televizorul a stat deschis fix 2 minute. Mi-am descărcat filme, le-am început pe toate, dar n-a trecut niciunul de proba de 10 minute. Am tot scormonit prin muzică, dar parcă nimic nu mă încântă azi. Am încercat să dorm, dar fiecare adiere parcă stătea la pândă. Ar mai fi rămas să ies în oraş, dar mă-ndoiesc că cineva m-ar vrea drept companie, având în vedere acrimea ce mă caracterizează azi. 

Acum ce mai e, o să se întrebe mulţi? Nu ştiu. Puţin din toate. E frigul. Am pe mine 2 bluze şi un pulover şi tot mi-e frig. Ar mai fi cerul plumburiu. Şi oboseala. De trei săptămâni tot alerg dintr-o parte într-alta, încercând să împac şi capra şi varza, iar sfârşitul degringoladei pare îndepărtat, deşi, teoretic, chiar mâine se va produce minunea. 

Apoi mă tot întreb de unde capacitate asta a mea de a-mi alege prieteni care reuşesc să mă spulbere în juma' de oră, să calce în picioare visele mele şi, în general, tot ce însemnă eu, să-mi stârpească cu brutalitate speranţele şi optimismul şi să-mi spună, mai apoi, că doar asta fac prietenii adevăraţi. Nu m-am ferit niciodată de critică constructivă, ba chiar am îngăduit de multe ori mult mai mult decât ar fi trebuit, tocmai pentru că speram să mă ajute să mă înţeleg mai bine, dar de-aici, până la a fi permanent zgândarită de cineva care şi-a făcut o misiune din a mă schimba, e cale lungă. De ce trebuie să mă simt mereu the odd one, doar pentru că sunt visătoare şi mai cred în lucruri în care marea majoriatea nu mai crede? De ce trebuie să fac cum face toată lumea? 

De ce trebuie să fiu ca tine şi să gândesc ca tine doar pentru ţie îţi merge bine? De ce nu pot doar să fiu eu? De ce e atât de greu să accepţi că nu toată lumea vede lumea cum o vezi tu? De fapt, asta mă frâmânta. Nu ploaia sau frigul.

Read More

Experiența Parov Stelar

Am absentat cam mult de pe lumea virtuală, dar am avut o scuză bună, am scris istorie. Cu ce să încep? Probabil cu magica zi de 26 septembrie.

24 de ore înainte de concert. Aprox. 03.00 A.M. Eu eram încă trează. Povesteam de zor cu Adelina. M-am trezit apoi cam şifonată, pe la 08.00, zicându-mi că am suficient timp să-mi fac somnul de frumuseţe până la concert. După alte poveşti nemuritoare şi 21 de clătite (făcute de mine, of course), ceasul bătea ora 18.00. Duş, uscatul părului, alegerea ţinutei, uitat pe youtube la filmuleţe America's got Talent şi s-a făcut ora 21.00.

Un expresso delicios şi rapid de Zorki şi cei trei muschetari (eu şi două prietene foarte bune) eram în 25, în drum spre Polus, locul concertului.

Read More

În căutarea somnului pierdut

Sunt cam morocănoasă de-o săptămână. Cel mai probabil din cauza lipsei de somn. În primele zile nu reuşeam să adorm, iar când se întâmpla să reuşesc, dormeam iepureşte, puţin, 3-4 ore pe noapte şi o ţineam tot într-un coşmar. De vreo trei zile cad ca un bolovan, însă somnul tot nu-i mai dulce. E tot agitat, şi mă tot trezesc de n ori şi mă chinui să adorm iar.

Coșmarurile au încetat, dar tot am parte de visare intensă, pe care mi-o amintesc. Vise lungi şi bizare ce par atât de reale. Parcă aş fi la cinema, în propria-mi minte. Şi în fiecare dimineaţă mă trezesc înainte de ora 08.00, fără posibilitatea de a-mi continua somnul, cu o uşoară durere de cap, cu senzaţia că am fost lovită de un vehicul de mare tonaj, cu cearcăne până-n pământ şi morocănoasă nevoie-mare.

Trebuie să am o discuţie serioasă cu Moş Ene. Nu ştiu cu ce şi-a lungit praful de dormit, dar nu mai funcţionează. Nu se poate să fi ajuns criza până şi la el. 

Până una alta încerc să mă îmbărbătez ca să pot să încep să beau din ceaiul de tei pe care mi-l tot flutură mama sub nas. Mulţi ani nici n-am vrut să aud de niciun fel ceai, mi se făcea rău efectiv când beam (cine ştie cu ce fel de ceai dubios m-a traumatizat mama când eram mică). Aversiunea asta s-a cam potolit începând cu facultatea, pentru că am descoperit ceainăriile şi ale lor specialităţi cu nume fistichii. Dar ceaiul de tei ... câh! Aşa că am o nevoie disperată de alternativă.

Plumb - Sleep

Read More

Servicii de calitate

Asta-i culmea! E a noua oară când se ia curentul în şapte zile şi asta în timp ce sunt la calculator. What is your effin' problem, you effin' incompentent dealing with electricity people? Ce anume vă împiedică să vă faceţi meseria? Seriously! Înţeleg să apară câte-o pană ocazional, dar nu ce-a fost în ultima perioadă. Nu-i destul că mi-e hârb calculatorul şi se mişcă cu viteza melcului rănit, dar de fiecare dată când se întrerupe curentul mi se resetează biosul şi începe să facă figuri.

Auzisem eu zvonul că aşa merge mai nou treaba pe aici, după ce ni s-a prăjit un televizor, iar trei zile mai târziu ni s-a dus şi lada frigorifică. Diagnosticul: scurtcircuit. Mmmda. De aşteptat, din moment ce, numai adineauri, am fost spectatoarea becului ce se agita de parcă ar fi vrut să trimită un S.O.S. Aşa a ţinut-o un minut-două în care părea să spună "Hai să jucăm ceva: Unde-i curentul? Uite curentul! Iar nu-i curentul! Uite curentul!". Iar panele astea simpatice sunt de toate formele şi culorile. Apar, ca din senin, la orice oră (deci nu vei şti când te vor lovi) şi din câte am observat eu au durat până în trei minute, sau chiar până într-o oră (în două zile). În câteva ocazii nici măcar nu mă aflam de plăcere la calculator, ci trebuia să-i tehnoredactez mamei câteva pagini din planificare. Noroc că sunt obişnuită să salvez frecvent modificările şi nu am suferit pierderi mari. Dar problema rămâne problemă. Ce-i de făcut? O analiză succintă indică o posibilă reclamaţie telefonică. Done! S-a remediat situţia? Voi ce credeţi?

Read More