Retrospectivă

Declicul la care mă refeream în postul anterior a fost intrarea pe piața muncii. Acum 7 luni am intrat și eu în rând cu lumea și m-am îmbarcat în marea aventură ce s-a dovedit a fi primul meu job.

Până acum, acesta a fost o nespusă provocare pentru mine. Nu doar din pricina faptului că eram obișnuită să boemizez petrecând-mi majoritatea timpului visând cu ochii deschiși la o lume utopică, cât și datorită bogatului buchet de factori potrivnici. Cu siguranță e foarte mic procentul celor care fac ceea ce își doresc, încă de la primul job, dar cred că, în rest, mulți sunt măcar indiferenți. Eu numai indiferentă nu am putut fi, pentru că m-am văzut silită să înfrunt unele dintre cele mai incomode situații pentru mine. Un exemplu ar fi disconfortul creat de colectivitate. Chiar nu mă simt în largul meu înconjurată de oameni și forfotă din toate părțile. Cu toate astea am reușit să mă conving că trebuie să merg mai departe, iar astăzi pot spune că am reușit să depășesc multe dintre neajunsuri.

Din păcate nu mi-a mai rămas multă energie după eforturile depuse pentru a mă adapta la noua situație. Și programul de lucru e de o asemenea natură încât o zi de muncă e moartă din alte puncte de vedere. Puținul timp liber l-am dedicat celor mai la îndemână metode de relaxare: ascultat muzică, vizionat filme și seriale, iar mai nou cititul.

De aceea și blogul s-a împăienjenit pe la colțuri. Dar intenționez să revin cu forțele proaspete date de concediul mult așteptat. Pentru început voi pregăti niște aperitive din muzici și filme.

Read More

Complaining Doesn't Solve Anything

...

Indeed, complaining doesn't solve anything.
But I'm gonna do it anyways.

Read More

Prima Remunerație

Trebuie să recunosc că îmi imaginam mai emoţionant momentul în care o să primesc primul fluturaş de salariul, primii bănuţi câştigaţi cu trudă, dar n-a fost chiar aşa şi o să scriu mai târziu de ce.

Ei, da, sunt o tânără independentă care-şi ia o pâine aşa cum o fac mulţii tineri de vârsta ei, muncind cu mult peste ceea ce se reflectă în remuneraţie. I am what people call a corporate slave. Însă aş fi nedreaptă să nu iau în vedere şi aspectele pozitive. Mulți tineri de vârsta mea caută cu disperare un loc de muncă și cel puțin pentru asta sunt recunoscătoare.

Read More

Tristeţea Vehementă

Mai nou, cuvântul la ordinea zilei ar fi oboseală. Tranziţia de la viaţa pseudo-boemă la un job full time şi la un orar imposibil n-a fost pe-atât de uşoară pe cât mă aşteptam. Aveam o vagă idee că timpul meu preţios va intra semnificativ la apă, dar teoria e mult mai generoasă în comparaţie cu practica.

Lucrul cel mai familiar mi-e acum patul, care promite să-mi lingă rănile la sfârşitul fiecărei zile. Să nu se înţeleagă greşit, sunt încă entuziasmată că am găsit jobul mult râvnit, doar că am de procesat atâtea informaţii noi că uneori am impresia că o să-mi ia foc capul.

Mediul de lucru e surprinzător de paşnic. Nu credeam să găsesc atâţia oameni de treabă pe m2. Dar asta nu înseamnă că am scăpat de anxietăţile de rigoare. În zilele mai proaste am tendinţa să mă izolez, lucrur deloc lesne de făcut când dau nas cu cineva oriunde m-aş întoarce. Şi atunci mi-e groază să nu mă ia cineva la întrebări. Ce aş putea spune? Că-s cam antisocială de felul meu? Că îmi doresc să fiu invizibilă în majoritatea zilelor mele? Că nu mă simt deloc bine când am lupa pe mine? Că urăsc ziua mea onomastică când trebuie să fac faţă valului de felicitări şi amabilităţi care mă fac să mă simt nelalocul meu şi să tânjesc după pelerina magică a lui Harry Potter?

De asemenea m-am văzut silită să mă confrunt cu stima de sine căzută de mult în puţ. În fiecare zi mi se reaminteşte că am impresia că aproape orice e mai deştept / descurcăreţ / simpatic / atrăgător decât mine.

Da, da, ştiu că sună văicăricios, dar chiar acum nu-mi vine deloc să îmbrac haina maturităţii şi a demnităţii. Mă simt cum mă simt. Sunt cum sunt. Şi azi nu e o zi bună pentru mine. Mi s-au redeschis nişte răni mai vechi. Black Swan deşi mi s-a părut destul de slăbuţ, a reuşit să trezească nişte demoni pe care m-am străduit să-i îngrop, dar la ce folos dacă nu i-am omorât? M-am regăsit, parţial, în personajul Ninei şi anume în dârza ei căutare de perfecţiune şi în dorinţa de a mulţumi pe toată lumea. Na, in fine, sper să fie doar o pasă proastă şi să revin cât mai curând la sentimente mai bune.

Read More

Daily Crap

Până la urmă m-au luat. Făcând abstracţie  de faptul că am început trainingul la două zile după ce m-au anunţat şi că prima zi mi-am petrecut-o scăldată în migrenă, încercând totuşi să fiu foarte atentă şi să prind cât mai multe, sunt încă destul de entuziasmată. Primul meu job ... am ajuns şi aici.

Migrena am avut-o pentru că nu m-am odihnit aproape deloc în noaptea de dinainte. Se pare că vor mai fi destule nopţi de genul ăsta din moment ce, în loc să dorm, acum, la 4 noaptea, scriu pe blog. Mi-am zis că o să iau totul pas cu pas şi n-o să las panica să mă roadă, dar se pare că subconştientul ăsta al meu nu e de acord. În capul meu e momentan festival de circ şi tropăie elefanţii într-o veselie. Fac atâta gălăgie că nu pot închide un ochi.

După ce am primit vestea, am alergat într-o veselie după acte. În mare, treabă destul de lesnicioasă, până să ajung la Poliţie să-mi scot cazierul. Ajunsă acolo la 8.00 dimineaţa, am aşteptat, în frig, vreo 15 minute să binevoiască tanţile să deschidă, deşi programul era de la 8.00, ca mai apoi să aflu că dacă n-am flotant, nema cazier, pentru că nu-s din Cluj. În timpul ăsta sora-mea avea programare de la 8 la medicul de familie, care nu mai apărea. Când a întrebat secretara când o să apară doamna doctor i s-a spus "Uneori vine la 8, uneori la 9". Ca să vezi ce înseamnă punctualitatea la noi.

Să revenim la oile noastre. Încurcatele iţele cazierului ăstuia. Am apelat la ajutorul alor mei, dar cred că degeaba. Nici nu ştiu de ce mă mai obosesc. Doar nu e prima oară când am nevoie să-mi fie alături, iar ei îmi aplică o lovitură sub centură. Şi-au plasat sarcina de la unul la altul spunându-mi că o să meargă dacă o să aibă timp, dar mai mult ca sigur că n-o să rezolve nimic. Drăguţ.

Între timp eu tot născocesc strategii ca să pun mâna la timp pe documentul ăsta buclucaş. Şi cum să reuşesc să rămân calmă. Îmi vine greu, pentru că jobul ăsta e o şansă majoră pentru mine şi chiar nu vreau s-o dau în bară.

Acum că mi-am mai descărcat puţin sufletul, să vedem de reuşesc să adorm.

Read More

Partea Plină a Paharului

Până la urmă domnişoara "masterandă" m-a lăsat cu materialele pregătite pe masă, n-a mai dat nici un semn de viaţă, n-a avut nici măcar bunul simţ să răspundă la e-mailul în care o rugam să reconfirme sau să infirme întâlnirea pe care chiar ea a stabilit-o. Am rămas puţin dezamăgită pentru că am muncit mult la testele pe care i le pregătisem şi la prima lecţie. Dar nu-i capăt de ţară, o să fie de folos altcuiva.

Oricum, am avut parte şi de un mic succes. Ieri, am ţinut prima şedinţă de meditaţie unor copii foarte simpatici, cu care care mi-a făcut plăcere să lucrez. Fetiţa este în clasa a 4-a, iar frăţiorul ei în clasa a 2-a, dar amândoi au început engleza din grădi. La sfârşit, Nora, aşa o cheamă pe fetiţă, mi-a zis că până atunci nu-i prea plăcuse engleza, dar cum mine a fost chiar distractivă şi că abia aşteaptă următoarele ore. Ce aş putea cere mai mult?

Pentru prima dată, într-o groază de vreme, sunt chiar foarte entuziasmată în legătură cu ceva.

Read More

Început de Săptămână

Cum nu se arată un job și pentru mine, mi-am scos de la naftalină "talentele" pedagogicești și am dat anunț în mica publicitate cum că dau meditații la engleză. Competiția e mai acerbă decât am crezut. Sunt foarte multe oferte de aceste gen. Printre ele am găsit chiar cele ale câtorva colege de facultate. Ce poate face un student la Litere pe timp de criză? Să dea meditaţii, firește. Primele răspunsuri au întârziat să apară. Dar nu mi-am pierdut speranța și am repostat anunțul.

Azi a licărit luminița de la capătul tunelului. O domnişoară masterandă m-a rugat să o ajut să se pună la punct cu gramatica. Sper să se finalizeze tranzacţia. Şi nu doar din pricina sporului financiar, care, fie vorba între noi, e frecţie la picior de lemn dacă nu o să mai găsesc alţi oameni dornici să-mi încredinţeze problemele lor cu această limbă minunată.

Celălalt beneficiu ar fi cel de ordin terapeutic. M-ar ajuta să-mi mai potolesc frica de contact cu oameni pe care nu îi cunosc. Când eram copilandră, asta ar fi putut intra la timiditate. Cu timpul s-a transformat într-un alt fel de disconfort. Nu ştiu cum aş putea să-l numesc. Oricum, e extrem de neplăcut pentru mine să fiu nevoită să interacţionez cu necunoscuţi, în special necunoscuţi mai în vârstă decât mine. De mică am avut ororare să vorbesc cu vânzătoarele de la magazinul din colţ, cu secretarele de la şcoală, cu profesori, cu medici, cu stomatologi, cu doamnele de la poştă, cu doamnele de la bancă, sau casierele de orice fel etc. Odată cu trecerea timpului m-am mai obişnuit cât de cât cu categoriile acestea de oameni. Dar au urmat altele. Categoria autorilor anunţurilor de chirii şi de joburi. Apoi cea a persoanelor care răspund la anunţuri de meditaţii. Aproape că aş plăti pe cineva să vorbească cu ei la telefon, să le răspundă la e-mailuri, să trimită scrisori de intenţie sau să se ducă la interviuri.

Şi, în ultima vreme, mai mult a niciodată, am început să displac prezenţa, sau interacţiunea cu aproape oricine care nu mi-e extrem de apropiat. Aşa că trebuie să iau măsuri. Dacă nu vreau să ajung într-o bună zi ca Melvin Udall din As Good As It Gets.

Read More

Găsirea Unui Loc De Muncă: O Sarcină Deloc Ușoară

Săptămâna asta a poposit Târgul de Joburi şi la Cluj. Eu am mers joi, încărcată de CV-uri, mai mult în silă, pentru că, spre deosebire de acum câteva luni (când m-am dus plină de speranţă), acum eram mai mult decât dezamăgită de tot procesul ăsta al căutării unui job.

Am încercat cam de toate. Am întrebat cunoştinţele, care, am constatat, sunt destul de reticente în a împărtăşi secretele succesului lor. Ca şi cum m-aş duce să le suflu postul. Ia-o mai uşor, mă gândeam, doar te întreb dacă n-au posturi libere acolo unde lucrezi tu, dacă nu poţi să mă recomanzi pentru interviu. Oricum nu mă angajază nimeni dacă nu consideră că sunt potrivită. Asta cu cunoştinţele n-a dat roade. Plus că eu nu mă pot îndura să mă rog foarte tare de cineva.

Apoi, mi-am pus întrebarea dacă n-ar trebui să merg personal şi să-mi las CV-ul pe unde ştiu că se fac angajări. "N-are rost, oricum nu te bagă în seamă dacă nu ai fost recomandată sau dacă nu ai fost chemată", mi s-a spus.

Varianta cu site-urile de joburi iar e una dintre cele mai mari plesneli. De luni de zile aplic zilnic şi nu mă bag decât pe cele pentru care sunt mai mult decât calificată. Până acum am fost chemată la un singur interviu. De vreo lună de zile sunt ca un vultur, verific de 3 ori pe zi să vă ce joburi au apărut. Şi, normal, aplic de cum văd ceva. Uneori nimeresc să fiu şi printre primii 50 sau 100. Ziceam de site-urile astea că-s plesneală pentru că din zecile de joburi pentru care am aplicat până acum, dacă mi s-a vizualizat CV-ul de 5 ori. Anunţurile respective se tot reactualizează, se adună aplicanţii cu miile, dar anunţul e încă valabil. Şi tot nimic. Singurele e-mailuri referitoare la job pe care le-am primit erau spam-uri de la tot felul de "companii" care te plăteau cu comisioane din vânzări sau, în schimbul unei sume de bani, îmi dădeau nu ştiu ce certificat cu care o să cuceresc lumea.

În plus, sunt înscrisă la o mulţime de firme de recrutare, de la care, de asemenea, n-am primit nici un semn.

Mi-am luat ziarul Piaţa şi m-am oripilat după prima pagină de anunţuri (care mi-au părut foarte dubioase). Mi-am zis că mai bine caut altă soluţie pentru că, oricum, firmele serioase nu sunt pe-acolo. Dar va trebui să mai încerc să pescuiesc, totuşi, ceva din ziar.

Mi-am găsit, între timp, ceva pe tehno-redactare, care nu e permanent, aşadar căutarea continuă. Urmează să pun nişte anunţuri cum că dau meditaţii şi fac traduceri pe sume de nimic. Poate, poate.

Read More