Ary scrie un roman

Ar fi interesant să dau curs acestui îndemn al câtorva prieteni, dar mă tem că n-aş şti ce să scriu. În nici un caz n-ar fi un roman de dragoste, sau poate da, dar să fie dragostea de viaţă. E una să scriu câteva rânduri pe o pagină de blog, scântei de moment, şi una să clădesc o lume întreagă pe ficţiune. Nu mă pricep să scriu despre alţii, ştiu să scriu doar despre mine. Iar o scriere de anvergură ar însemna să mă expun mult prea tare. Aici, deşi aştern un spectru larg de trăiri, nu mă simt atât de dezgolită. Exprim numai cât simt că e necesar și safe, să o dau pe englezește.

Până una-alta, eu îmi văd de planuri. Sper să reuşesc tot ce mi-am propus pentru toamna asta. Am atâtea vise, idei, speranţe. Nu mai vreau să simt că a mai trecut un an fără să simt că am trăit din plin, fără să simt că am luat o gură sănătoasă din aerul cel mai proaspăt şi aromat al vieţii. 

Nu ştiu exact ce o să fac, dar cert e că nu mai vreau să stau degeaba. Vreau, mai mult ca niciodată, să fiu eu însămi, să caut să mă cunosc mai bine şi să nu mă programez în funcţie de alţii. Nu mai vreau să văd ce mă-nconjoară în tonuri de gri. 

M-am trezit, abia acum, când mi-a ajuns cuţitul la os. Mai am doar un an de facultate, după care urmează un job mare consumator de timp. Aşa că, vrând-nevrând a trebuit să-mi reevaluez priorităţile. Timpul trece şi nu vreau să privesc în urmă cu regretul că n-am făcut nimic important pentru mine. So, carpe diem, baby!

Avenged Sevenfold - Seize the day